śīla pāramitā

a avut, de la începutul vieții, scop
vremea petrecută cu jocul
sau cu pământul pe care l-a calcat
a fost scurtă dar grea, era deja maestru.

a mers înainte și niciodată nu a pregetat
trupul una cu gândul îi era, ziua una
cu noaptea și așa mai departe, până la viața
care nu mai era una cu moartea, firește.

a avut soață și copii nenumărați, dar nu,
noi știm, în mod ciudat, nu au fost ai lui,
era ca și cum budha, fie mult prea lăudat,
cu forța lui îți dă și cu ea îți ia totul.

maestrul nu regreta nimic nicio clipă,
liniștea văilor și fala crestelor cu zăpezi
stă în pieptul său mai puternic pe vreme
ce anii trec și ar trebui sa fie altfel, nu?

dar nu e, maestrul are semeția în el
și toată încrederea dată de înțelepciunea
cu care s-au topit toate relele și s-au făcut
un bine perpetuu, un bine deplin.

o singura văpaie îi mai cutreiera timpul,
cel care a devenit fără de timp, desigur,
o singură nostalgie îl mai răzbate,
o singură vrajă îl mistuie uneori.

luminatule, sunt una din ființele
cele mai tari și mai hotărâte, spune-mi,
cât trebuie să mai aștept să fiu tare
ca un munte? și a început să aștepte…

până când, într-o dimineață senină de vară
o pală de vânt a adus și i-a lipit de față
o revistă rătăcită de cine știe ce seamăn,
hustler, atunci a devenit mai tare ca muntele.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s