III

poate nopțile, maimuțe mici de hârtie, strânse lângă jugulara ta, poate grâul acesta ce-ți trece prin vise și nu se macină, cu siguranță aceeași respirație pusă în cealaltă gură, acestea sunt minuni pe care liniștea

ectopia cordis

trecuse atâta vreme, poate nu asta, nu facem trecutul din păr dar undeva s-a depus și am încercat să-i spunem altfel însă mijlocul lanțului cu care suntem legați rezistă și nu nu am știut cum să primim un lucru simplu, nu am făcut

Satul de pâine

Erau ierni cu multă zăpadă venită în valuri, copaci ascunși în șube enorme, stele cât pumnul pe cerul înghețat, ghete care prindeau glas în călcatul pe pudră și miile de cuțite ale cristalelor din geam, primele lucruri care-mi tăiau vederea fragedă. Asta și pentru că era prima lumină care mi-a inundat viața, nu pârjolul