inside my pretendings

planăm foarte încet, până aici nici o deosebire suntem obişnuiţi să ştim că limitele sunt insomnii ceva subteran le face să pară sferice şi pline cu apă dar nu sunt cu nimic mai prejos decât paraşutele

ceva mai durabil decat urmele

aştept să urc, mi se dau toate motivele să am răbdare când roţile maşinii se rotesc şi aerul se duce se ascunde ca un căţel sub obiectele împrăştiate iar deasupra rămân privirile goale, şezlonguri

eclipse bell of flash or hate

şi atunci se petrece altceva, altceva face demenţa să treacă, să cadă de pe nisipul rece în pământ apoi să mă arunce în apă şi când înot spre negură cu ochii la lună să simt cum altceva îmi intră în apa corpului şi se întăreşte, se răsuceşte şi întreabă câţi ani ai,

criminalul din rimini

pentru asta e doar un singur loc, am fost azi acolo, am lucrat, la toate lucrez câteva zile chiar dacă sunt odihnit. actele simple cad cel mai repede şi rup din această conştienţă cuminte, îi dau un sacrificiu sau sens. au început să-mi placă ameninţările, chiar mă

crime of sand

se pare că nu suntem epave ale somnului, pânzele nu se lasă ridicate în vânt de vreme ce nu suntem reali, măturăm nordul magnetic cu picioarele încălzite şi înghiţim droguri pentru a ucide