numai luciditatea, ea ar fi ultima, numai gândul ezitării cu paralizia lui de început şi apoi lucarna prin care totul se clarifică: nu suntem motoare expansive, nu dispari de la o petrecere pentru că simţi deodată că te-aşteaptă cineva

numai aşa, cum zăpada se prăbuşeşte din când în când atunci piciorul se afundă în pulbere şi-n urma lui vine vântul, se ascunde în scorbură, scoate pulberea şi-o aruncă peste luciul îngheţat spre marginea pădurii