și dacă nostalgia nu e chiar o cafea cu lapte
peste pâlcurile de ulmi de lângă râu, un nor
aruncat pe eșarfele umede sau un ghiozdan
gol stând pe un scaun cuminte, un cățel alb
cu fire de păr în ochi, o felie de pâine căzută
în nisip, o palmă umedă pe șoldul încordat,
dealul urcat în grabă și coborât fix când un
tren șuieră în lanul verde de grâu, un cal care
aleargă pe lângă tren și potcoavele aruncă tot
pământul în ochii fetițelor spre grădiniță, un
cuvânt șoptit lângă claviculă, un tricou rupt
lângă buric, un corn cu mac uitat câteva zile
în gardul parcului, frunzele umede lipite de
frunte prin părul rupt de vânt, toată zăpada
până la brâu venită într-o dimineață de iulie
să te trezească, prunele coapte zdrobite între
două degete, iarba care se leagănă în vis spre
o cruce, se tot leagănă și ziua ochiul după ea,
o pajiște de munte violet, un pat jos dintr-o
cabană jilavă, cămășile curate așezate bine
în dulapul cu urme de degete, un tablou pus
strâmb pe un perete spre nord, un concert de
orgă într-o biserică neagră, mersul desculț
prin orașul tău sau prin alte orașe străine, un
pahar de apă băut pe nerăsuflate, mirosul de
tei în toată carnea, un strop de blândețe cu
miere și unt pe-o farfurie crăpată, primul cuțit
care ți-a brăzdat palma pentru încă o linie
a vieții pe care ți-o rupi de câte ori iubești
și nu ești iubit, o batistă murdară strâsă
cu pumnul într-un buzunar, o baie în râul
tulbure, o foame, seara, pe creasta muntelui
și toate lucrurile pe care ți le-ai putea aminti
fără să mai faci nimic tot restul vieții, dacă
nu e asta nostalgia, dacă nu e tot ce știi?
dan mihuţ 