maestrul pescar

e liniște deasupra apei,
o liniște de maimuță.
valuri mici clipocesc în mal
lângă prima sanda,

a doua e umbra cotului
cu roba doar ridicată,
nici vîntul nu mișcă
șuvița de aur din frunte.

culorile nu pastelează
floarea de lotus,
desupra peștelui de aur
stă doar undița.

stă mut și stană,
trece o zi și nu,
nimic nu se mișcă,
doar vântul trece.

sfios, prin maestru,
privește mandala,
se concentrează și simte
cum nemișcarea-l apasă,

până și nemișcarea
se mișcă parcă.
maestrul nicio clipită
nu îi dă naturii umane.

luna fix în a șaptea zi,
discipolul meditează,
maestrul parcă îngână
o mantră sau nu,

doar discipolul visează
uimit de nemișcare,
în pragul unei iluminări
neprețuite.

cât ar putea discipolul
să privească așa
nimeni nu poate spune,
nimeni nu poate ști.

noi să-i spunem,
până nu se va extenua,
că se poate opri din a-l privi
pe maestrul pescuind.

nu e decât un bibelou
cumpărat la reduceri
dintr-un bâlci aproape,
chiar aproape de changchun.