honkyoku

ar fi vrut să spună ce simte
să poată cauta doar afară
să tragă apa și pământul
în focul din el, acolo

unde-l tine pe cel iluminat
și uneori plânge, chiar lacrimi
îi udă grumazul și pieptul
din cele mai multe și fericite

dar au fost și clipe în care
văduvit de esența lumii mari
și în forfota materiei
a muscat pumnii cu disperare

poate nu din durerea lumii
de boala și viciul ce străbat
pana și înaltul fir de iarbă
de pe vârful de dincolo de nori

însă când a tremurat mult
și nu știe nici acum, a simtit
aproape orice muzică a lumii
rămasă aceeași, a chakrelor

atunci a împlinit gandul
care l-a adus pe om aici
care îl aproapie de oameni
și tot el îl desparte mereu

dar frica asta a devenit ceață
primele focuri primăvaratice
duseră petalele de cireș din munte
peste toți zgârie-norii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s