III

poate nopțile, maimuțe mici de hârtie, strânse lângă
jugulara ta, poate grâul acesta ce-ți trece prin vise
și nu se macină, cu siguranță aceeași respirație pusă
în cealaltă gură, acestea sunt minuni pe care liniștea

le ridică fără putere și nu se văd, trec minute care țin
mai mult decât ani și, când ieși din ele, nu știi dacă anii
îi adună cineva sau îi pune în altcineva pentru că numai
astfel nu îi mai simți. altfel ai striga sau măcar un sunet
și apa băută ar trece în sânge, ai deveni mai ușor și,
când te tai la un deget, nu te mai sperii, râzi și cladirile
îți par oameni în care stai cât vrei și le pictezi pereții,
așezi organele așa cum vrei tu și ei trăiesc fără să știe
toate astea, nu e un cor nedrept, e doar o limită
pe care creionul inimii tale o știe fără a fi scrisă

nu, nu complica, există destule cuvinte pe care nu se
așează nimic, sensul nu e zăpadă, miezul nu e cifru
și ochiul nu e lapte, el e senin și vede cum tu te rătăcești
dar nu te pierzi, acest drum al picioarelor mai are unul
limpede și gol, ce nu înțelegi mi se datorează și invers,
nu ar fi trebuit să ne întâlnim niciodată și știi că acest
niciodată are alt sens, altă cochilie decât sternul, noi
nu trăim zi după noapte în acest limbaj patologic care
face să dispară ce spunem. când îți lipsește ceva, deja ai
un început, dar dacă lipsa provoacă durere, te îndepărtezi,
rupi legăturile și eliberările vin doar când dormi, atunci
când te încâlcești mai rău în visele care vor să te ducă
înapoi, să o iei de la capăt dar tu alegi piatra simbolurilor
și nu apele simple ale liniștii fără cuvinte, chiar fără

ni se pare că știm ce e iubirea ca și cum ne naștem
să o practicăm ca pe o religie bezmetică, atât de plini
și de complicați, mormane construite atent la bine și rău
și râdem, râdem cu toată grandoarea, toată priceperea și
vanitatea strânsă, ne zguduim, suntem copii pe care
căderea fructelor îi face bătrâni, nu fericiți, suntem livizi
și credem că sănătatea e deja în noi și nu ne va părăsi
în detalii ce țin sinapsele la un loc, bucuria noastră e
organică și adoarme la ore fixe iar dacă o trezești e
tristețe sau nebunie, șșșșșș, avem repere, avem puterea
la care țipăm sau poate trebuie să fluierăm doar, să nu
ne îmbrățișăm decât după ce toate intră în confortul
mental, dar poate iubirea nu se gândește și nu se exprimă
prin cuvinte, o simți și îi dai viață. cum ai pune capul pe
pântecul unei femei și ea te-ar întreba dacă mai vrei copii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s