iar noi nu facem decât să-l căutăm

se umpluseră malurile de oameni care nu voiau să plece
poate se dansa mai încolo, nu se vedea decât în partea
albă, însă noi nu eram printre ei, după fiecare cină
picioarele se duc în altă direcţie, merg pe un zid şi se

opresc când se face prea întuneric, le-am amânat pe toate
poate ne place panica pe care creierul o împrăştie
o ceaţă în dimineţile care ascund cerul şi crezi că totul
e pierdut, că tot ce iubeşti s-a topit şi atunci începe mersul
până când oboseala urcă de la glezne, apa terminaţilor
într-un acvariu în care nu ai de gând să pui nimic
se umple până la marginea metalică şi prin sticlă, prin apă
vezi cum se apropie oameni de malurile acvariului

dansul ăsta îţi adânceşte singurătatea şi umilinţa
aproape de lacrimi şi nu e bine, dacă îţi vezi faţa în apă
te vei dispreţui multă vreme, te vei supune la tot felul
de cazne şi o vreme vei fi pierdut, nu înţeleg cum
se surpă toate dorinţele în tine, cum toate obiectele
întinse sub nori scot puroi din ele, toată lumea râde
de durere, toţi mergem şi mergem unii pe lângă alţii
şi nu ne dorim decât să n-o vedem, doar să o teoretizăm
în vrafuri de cărţi de psihiatrie şi să ni se pară un lucru
ce nu ni se va întâmpla nici atunci când lângă spitale
cresc copaci, se cultivă flori şi noi trecem mai departe

apoi gloria, gloria celor ignoranţi şi ticăloşiţi, cărora
apa asta le aduce altceva în faţă, picnicuri de familie
şi plimbări cu câini, alt ritm şi altă mimică, pe ei îi iubim
impasul lor în jurul căruia se construieşte benevolenţa şi
mai încolo, ura, ea îi mulţumeşte atunci când ne văd
pe noi mergând, când de firele care ar trebui să-i lege
de ceilalţi au atârnat zmeie. lucrurile sunt poate mult
mai prozaice decât mi le spui, tot ce se întâmplă e legat
de cea mai adâncă simplitate şi-atunci ai dreptate, mă
străduiesc degeaba să văd, să simt, să diger foarte încet
şi să uit că mersul, până la urmă, e doar tot ce putem
scoate de la noi atunci când ne organizăm fricile, trebuie
să ştim de ce ne îndepărtăm şi de ce ne apropiem
de casă, singurul lucru care nu mai există după un timp

Anunțuri

7 gânduri despre „iar noi nu facem decât să-l căutăm

  1. da, aşa e: ‚‚toţi mergem şi mergem unii pe lîngă alţii şi nu ne dorim decît să n-o vedem, doar s-o teoretizăm în vrafuri de cărţi de psihiatrie’’…
    care mai e viaţa ta, dane? merge, merge treaba?

  2. vrei să spui că acolo trebuia să fie cărţi de psihanaliză, ştiu. 🙂
    că nu te-aştepţi să spun acum altceva decât că fac catastrofal de bine, nu?

  3. eu, în schimb, fac formidabil (sau minunat) de rău (ca să ne păstrăm în linia oximoroanelor). de fapt, ce mă interesa era dacă ai reuşit să te integrezi în lumea bucureşteană, sau iar îţi vine să-ţi iei cîmpii? ptr mine bucureştiul a rămas ceva misterios, dar cred că e legat de tinereţea mea. probabil că azi mi-ar veni greaţă. ba nu, am impresia că exagerez. ar depinde de oamenii de care-s înconjurat, fiindcă tot mai mult descopăr asta cu uimire: că într-adevăr oamenii fac locul şi nu invers. poţi locui şi lîngă o groapă de gunoi (aoleu, iar forţez nota), dar să te simţi perfect doar ptr că aparţii unui grup de referinţă de nota 9,75 sau măcar de nota 8,24. şi mă îngrijorează faptul că au cam dispărut oamenii ăia de bun-simţ şi de bun-gust de care vorbeam şi care dau dulceaţă locului în care trăieşti. fiindcă eu unul nu pot fi ca ăia din creierii munţilor (stîlpnicii), fericiţi că pot sta de vorbă cu doamne-doamne, cu toate că la ei în chilie şuieră vîntul şi murmură mucegaiul pe pereţi. îmi dau seama de asta şi din cărţile scrise în prezent. e un soi de atomizare socială, de retragere în propria lume viscerală. ţi se închide uşa în nas mereu şi nu pricepi de ce. dar asta fără ca respectivii să aibă cu adevărat treabă, ci pur şi simplu ptr că au dispărut probabil afinităţile şi mai ales gustul ptr aşezarea în jurul mesei rotunde. de-aia întrebam eu cum stai – nu de florile mărului. eram curios care mai e mişcarea pe acolo pe la tine. mhm, să înţeleg deci că nu prea bună. ce nasol.

  4. ha, ha. şi uite aşa au ajuns poeziile tale un pretext de a mai sta de vorbă. bună treabă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s