douăzeci şi patru

ar fi fost anii de glorie, ar fi fost condensarea
pumnii cu oasele proptite ar fi vuit
pieptul ar fi umplut aerul şi ar fi dat conturul
bazinul ar fi continuat rotirea

picioarele ar fi oprit tot. cui îi trebuie
o minune la câteva zile
şi ne-ar fi spus: acest dans e cretin
mergeţi la alimentară şi cumpăraţi oase de porc
mergeţi la poştă şi luaţi timbre
mergeţi la agenţiile de voiaj şi luaţi-vă timp
totul pe degeaba

acest entuziasm, grupul, căldura
promisiunile sadice şi ocluziunea
genitivul saxon şi dativul etic, fiecare idee
are punctul ei în care se face praf
cum deschizi o umbrelă şi aripile
fluturilor par coji de seminţe
şi se aprinde o lumină, contrar aparenţelor
totul se lucrează pe ascuns, totul e în pălărie
sau în buzunare şi tu vezi doar snap-ul
ceva interzis se face cunoscut
te întrebi, mă întreb

suferim amândoi pentru că imaginaţia inoculează realul
reţeaua de purici de pe ecranul televizorului
ne-a înjunghiat pe la spate

apa îmi dă mie hidrogenul şi ţie oxigenul

Anunțuri

25 de gânduri despre „douăzeci şi patru

  1. Înjunghiaţi în spate, te întrebi, mă întrebi, ceva
    interzis se face cunoscut sau totul e în pălărie
    ori în buzunare şi vedem doar snap-ul? cumva
    contrar aparenţelor totul se lucrează pe ascuns
    şi aripile fluturilor par coji de seminţe când se
    aprinde câte o lumină? deschizi invers o umbrelă
    doar ca să laşi să se adune praful în inutilul ei
    concav, renunţi la convenienţa răbdării şi înfigi
    vârful în asfalt. În acel punct, fiecare idee îşi
    pierde totul degeaba, genitivul saxon şi dativul
    etic, promisiunile sadice şi ocluziunea, acest
    entuziasm, grupul, căldura … nu mai rabzi,
    renunţi şi îmi spui: acest dans e cretin, nu
    mai putem vedea dincolo de volutele lui, să
    ne Oprim! Cui îi trebuie o minune la câteva
    zile?!? Să nu mai mergem la alimentară, să
    nu mai cumpărăm oase de porc, să nu mai
    mergem la poştă, să nu mai luăm timbre,
    să nu mai mergem la agenţiile de voiaj,
    să nu ne mai luăm din timp totul pe
    degeaba, să uităm anii de glorie,
    să reînvăţăm să.

  2. ah e-acolo o, ah e-acolo,
    e-acolo ah, e-acolo,
    e-acolo o, ah e-acolo o,
    dar ce să mai, e-acolo ah e-acolo.

    dom’le, e-acolo o ah e-acolo o, dom’le,
    ah, dar ce să mai, e-acolo ah, e-acolo o.
    şi-şi-şi, ah, dar ce să mai.
    e-acolo o, şi-şi-şi, ah, dar ce să mai.

    măcar dac-am putea să, dar nu.
    măcar dac-am, dar nu, ah e-acolo o,
    ce să mai dom’le, e-acolo o, ah, ce să mai,
    şi-şi-şi, ah, ce să mai dom’le, e-e-e!

    da-n fine, hai să, hai să, ah, şi, da-n fine.
    măcar dac-am putea să, dar nu,
    măcar dac-am, dar nu, e-acolo o,
    ah, ce să mai dom’le, şi-şi-şi, ah, dar ce să mai!

  3. şi tot 24 se chema, fiindcă în 93 chiar atîţia ani împlineam. titlul poeziei tale mi-a adus aminte.

  4. titlul e ales aleatoriu, magister. mi-e simpatic. iar textul tău e glumeţ foc, dar enervant! altfel ce mai zici?

  5. textul meu e o bîlbîială reală care l-a cuprins pe autorul fictiv în clipa cînd a vrut să spună TOTUL, frapat de o situaţie care lui i se părea esenţială. textul nu e enervant decît dacă îl citeşti. dacă m-ai fi auzit pe mine spunîndu-l, exact aşa, cu sughiţuri şi întretăieri ex abrupto, pufneai în hohote de rîs, fiindcă realizai că bîlbîiala asta e universală la UNIVERSALIŞTI!…
    eu nu mai zic nimic, fiindcă trec printr-o pasă proastă. psihic îmi mergea bine pînă azi, doar de lipsa de mălai mă plîngeam, însă brusc a început să mă copleşească şi lucrul la şantierele mele literare, care nu se mai termină – realizez că am greşit enorm punînd pe hîrtie sau pe computerchiar orice experiment tîmpit, de nu mai pot eu azi să mă descurc şi să fac curăţenie…. îi invidiez pe cei care au totul limpede în minte şi foarte puţine texte de prelucrat… ptr că ştii cum e… avem impresia mereu că e important ce-am scris şi nu ne încumetăm să aruncîm chiar tot… eu arunc cam 90 la sută, dar ptr asta trebuie să parcurg prea mult… şi mai ales din anii 90, adică imi dau singur la gioale, fiindcă nu mai trăiesc in prezent, nu mai scriu aproape nimic de acum, ci doar refac texte şi rescriu la nesfîrşit…. am o durere de cap infiorătoare uneori…
    asta fac – na.

  6. Fundalul se-apropie sonic, se aud vioaie Hohote de rîs plînse de HOHOTIŞTI cu sughiţuri şi întretăieri ex abrupto … ce conchid într-o voce gîjîită … aham, şi eu îi invidiez pe cei care au totul limpede în minte şi foarte puţine texte de prelucrat 😛

  7. şi tot în categoria asta a poeziei concretiste se înscrie şi poezia lui Ion Vinea ELEONORA (scrisă în 1928):

    Tu o
    Tu
    Ah tu Ah tu
    T U U U U U U U
    Ah — tu Ah
    T U U U U U U U U
    Ah-tu ah — tu ah — tu ah-tu ah
    Tu Ah Tu Ah T U U U U
    Ah-tu-ah, ah-tu-ah, ah-tu-ah
    ah-ha-ah-ha-ah-haah-ha-ah
    ah-Ha ah-Ha ah-Ha ah-Ha A H
    a-a- Ah Ha
    T U U U U u u u u
    E E L Ee oo noo ra

    asta te face să simţi ceva? sau şi asta ţi se pare deosebit de glumeaţă şi de enervantă?

    tot eu – cu capsa pusă şi cu AG-ul în mîini, gata să apăs pe trăgaci

  8. înseamnă că nici poeziile futuriste ale lui Marinetti din publicaţia ZANG TUMB TUMB din 1914 nu te gîdilă la ficăţel….şi nu cred că e vorba de gust, ci de genul de experienţă acumulată de-a lungul vieţii şi de-a latul morţii…

  9. mă, se aude ceva de câteva zile. huruieli, hurducături, păcăneli, pocneli. înjurături, icnete, flegme, izbituri, ciocăneli, dar peste toate… multă pileală. zici că e concert pentru pilă şi orchestră. adică un zgomot specific mecanicilor ruşi când iau la pilă vreun mig să-l facă amfibie. cred că e liviu cristescu pe şantierul lui literar.

    xine, vă găsirăţi!

  10. nu – cu mine e altceva:

    AUTOPORTRET

    doftor bolnav,
    popă păcătos,
    dascăl nătîng,
    ghinăral fricos.

  11. lasă, meştere, promit să corectez ce-ai scris tu după ce ies la pensie, nu te mai anatemiza cu parafa, relax.

  12. ce vă mai place să cochetaţi, dragilor. am mai spus eu: poetul e un păsăroi care se chinuie să cînte cît mai frumos, pentru a atrage păsăricile. şi uite ce păsărică mişto a apărut ca din senin pe cracă, cu întrebări insidioase….

  13. ca să vezi de ce ţi-am zis eu că metodele tale psihanalitice sunt falimentare, liviule. decriptezi numai bazaconii. asta ca să nu încep şi eu să psihanalizez pe aceeaşi linie, mârlanule! :))

  14. nu era psihanaliză, dănuţ, ci biologie. asta e părerea darwiniştilor. părerea mea psihanalitică e alta. ajungem la creaţie in urma sublimării dorinţei de a vegeta în paradisul intrauterin, dar e mai complicat sa-ţi explic, mai ales că are loc un travaliu de doliu pentru placenta pierdută… e drept că ştiinţa e ofensivă uneori, dar eu nu am în intenţie niciodată aşa ceva, fiindcă sînt un băiat gigea… pur şi simplu pun adevărul pe primul loc şi uit că trăim intr-o lume in care contează de fapt confortul psihic al fiecăruia… cît despre calofilie sau de anticalofilie…. cu ce se mănîncă astea, că nu-mi dau seama? dacă eu preţuiesc stilul mai mult decît conţinutul şi cred că forma tre să urmeze funcţia, cum sînt?…. e o intrebare ştiinţifică, nu la derută….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s