francisco 1 – benedict 0

altă situaţie, aceeaşi regresie în vegetativ
închidere în gesturi, ele sunt curate
asigură prospeţimea
descriptivul să se ducă de râpă

are prea mult sexual
reflexia lui şi migrena levitează
deasupra clişeelor afective
ne strângem şi bem apă, dar nu adunarea
care acum câtva timp era live
prietenii ştiau exact când se întâmplă
aceleaşi banalităţi cu substrat
o pandemie calină la pachet cu euforia
dar acolo era rost de râs, faze caş
ruperi de nori şi himen, glumiţe standard
regrupate şi verticalizate a la cornel dinu
să pătrundă prin melasă
să lovească tot ce n-a uns bine uleiul
de rapiţă

atât e scorul, joc de primăvară
desktopul dă salvarea şi energia
cred că revenge-ul se închide ultimul
am asimilat un normal abnormal pe osatură
mergem la cucurigu, nu-i aşa că sunt singur
cititorule? (cea mai valabilă glumă poietică)
tu mă tumefiezi cu mefienţă, zici că o ţin langa
dar e de conjunctură, crezi!
şi tocmai atunci se întâmplă coerenţa
iubirea, ceva cu aici viaţa se bea şi moartea se fute
salivă existenţială la colţul mesei de tablă
cu bărbia julită de-o metaforă
atunci la revenge, scrib, să curgă transpiraţia
dansăm ca pe vremea optzeciştilor
cu mustaţă şi chică de şaptezeci
alt control, aceeaşi panică

Anunțuri

11 gânduri despre „francisco 1 – benedict 0

  1. da, da, e bun ritmul. dar nu ţi-e dor de simbolism? uite, de pildă, cum mă jeleam eu (experimental) prin 1996:

    un dor de ducă acum la ceasul uitării
    mă apucă
    e-ntinsă lumea tipsie
    şi ca o vie beteală îmbracă copacul
    mohorul din cîmpie
    sînt stelele stinse mamă
    iar paşii profetului morţi
    cu soarta-mi cioplită în frunte
    adorm şi cînt pe la porţi

    Iar prin 95, scriam următoarele:

    ascultă-mi cîntecul nenăscutule şi ia aminte
    săgeată necuprinsul ţintind şi veşnicia
    rupîndu-mă pas cu pas de ţărmuritele obiecte iluzii petrecînd
    deşertăciune aflai la capăt de drum şi de vreme

    ascultă-mi cîntecul nenăscutule şi ia aminte
    nici sete potolind nici importanţă găsind potolindu-mi-o licorilor zeieşti
    din şapte sute şaptezeci şi şapte unul a ajuns înşelîndu-se
    ascultă-mi cîntecul nenăscutule şi ia aminte

    nu ştiu, parcă e păcat să se piardă şi astfel de ritmuri. ar trebui promovate toate în serie şi în paralel. tu ce zici?
    hai, zi ceva totuşi, că de-aia ţi-a dat statul gură.

  2. cît despre diferenţa dintre poetică şi poietică, parcă ştiam ceva de la nenea mincu, dar am uitat-o. poietica se ocupa de face, dar nu mai ştiu în ce fel se punea problema. aşa că suză-mi incultura.

  3. a, şi referitor la faptul că eşti singur (în sensul că nu prea ai cititori), da, asta cam aşa e, din păcate. fiindcă eşti bun, mă, dă-te-n spanac. asta e soarta poeţilor profunzi şi hipersensibili. nu ”e” pe gusutul vulgului. resemnează-te. or să te citească numai vreo cîţiva nebuni ca mine şi gata. ce vrei mai mult de la soartă?

  4. mi-e foarte greu să-ţi răspund într-un comentariu la cele patru ale tale. şi asta fără să par gură spartă. 😀 acuma, despre fragmentele alea două vorbind…dormeai prost prin 95-96, ai? că ritmul o fi, dar metaforelele alea îmi strepezesc dinţii. şi ăla nu e simbolism, e poporanism! :)))))

    doi la mână. cu poietica intrăm în semiotică. chiar vrei asta?

    trei şi patru. nu la singurătatea aia mă refeream eu, maître. dar dacă tot deschisăşi sujetul, nu-mi prea pasă. că altfel mă faceam marbleior şi făceam case la ţigani. ca tine! :))))) (dacă te superi pă ironia asta, pocneşte chakra în tine!)

  5. aoleooooo, daneeee, că rea mai e carnea pe tine, bre!!! mi-a spus mie o ghicitoare in ghioc să nu mă pun in gură cu tine, că mă ia dracu, dar n-am crezut-o!….
    mai bine mă apucam să rulez cornete ptr seminţe, zău aşa!….

  6. deci s-a fostr ucis kundalini-ul in tine. pffff, numai de indivizi fără umor şi cu morga dau în ultima vreme.

  7. auzi, frate, ia de aici nişte morgă din ciclul MISERUPISME, chestii scrise in 93-94 din nevoia de a părăsi poezia, de care mă cam săturasem…

    prima:

    mama mă surprinse fecundînd piatra.
    ce faci aici? mă lovi ea cu fluturele mort peste tîmplă.
    (mare figură şi mama asta a mea; felul ei de a trata cu
    omu’ e de-a dreptul primitiv, te scoate din sărite.)
    fecundez piatra, mamă, fecundez piatra.
    să facă pietricele, şi să mă joc cu ele.
    şi stelele se roteau repede în cadrul metalic al bicicletei.
    şi cîinele lătra trist într-o ramă de tablou veche.

    a doua:

    vino vino vino să te pocnesc puşlama
    cu rînjetul tău de porc mă scoţi din sărite
    ţi-aş da c-o sticlă-n cap dar ştiu c-am numai una
    şi o păstrez.
    vino vino găinarule de două parale
    să-ţi transform mufa-n piftie şi lămpile-n sarmale
    te dau cu tigva de pereţi pînă-ţi sar mucii animalule
    haide.
    fugi, ă? fugi laşule va să zică
    nu dai tu piept cu mine ar fi prea abitir
    preferi să-ţi iei tălpăşiţa
    fie.

    a treia:

    úrcă pînă la mine mardare. mardare are o chestie
    de-i spune nesimţire, vine şi mă scoală de pe budă
    şi-mi cere una-alta.
    îmi bea scrumierele pline ochi cu oţet de caise, soarbe
    măduva guguştiucilor, se repede la mine să-mi arate.
    se rupe-n figuri, e tare gagiul vezi bine, nu mai e
    nimeni ca el.
    uite, schema asta o am de la bunicu’. şi el ştia carate,
    îţi spărgea faţa.
    pînă-ntr-o zi, cînd m-am enervat şi l-am terminat pe
    boşorog.
    auzi: să-mi zică el mie ţie şi nevestei mele fă

    a patra:

    am cunoscut o gagică.
    fata era mişto, viaţa noastră fu trotil.
    ne întîlneam la garaje, ne puneam la cale
    printre maşini viitorul.
    o dată a venit şi petre, altă dată şi gore.
    am simţit o greaţă adîncă: gelozia.
    prietenia se îneca în sticlele de bere
    şi devenea mojicie.
    au făcut-o amîndoi în faţa mea pe capote,
    i-am omorît zbierând şi plîngînd.
    mi-am luat lumea-n cap, eram căutat de poliţie.
    noaptea, mă opream la benzinărie şi ascultam
    zumzetul trist al neonului.

    şi a cincea:

    cum te cheamă? m-au întrebat la poliţie.
    mă cheamă bleomb-bleomb carará, le-am răspuns eu
    cuviincios.
    bineînţeles că ei nu m-au crezut, au crezut că fac
    mişto de ei, că-i iau peste picior.
    mă băteau cu ciocanul, mă băteau cu şenila tancului.
    era frumos afară, ciripeau păsărelele.

    cu alte cuvinte, sînt un copchil năcăjit, cu şarpele kundali fleaşcă de-a lungul spinării. n-ai ce să scoţi de la mine.

  8. ai amuţit, bădie, sau iar îmi spui treaba aia cu liniştea pascală, chestii, trestii, hau-hau şi alte vrăjeli… zi şi tu ceva acolo. că nu contează… orice. mă, orice, nu mai fi nemernic!… hai, ia frumuşel pixu’ şi scrie. mă mulţumesc şi c-o-njurătură…

  9. ce să zic, tinere? uneori tăcerea e foarte grăitoare. dar de dragul tău, uite, renunţ la ea şi zic. ţine aproape! şi-aştept link-ul ăla pe care l-ai promis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s