staţii

între două zile, între două mâini/ e aproape imposibil să te gândeşti/ la ceva îndepărtat dar real/ şi dezinvoltura cu care respiri prin piele/ tot răul care stă la pândă undeva în genunchi/ această palmă pe care n-o poţi muşca/ toate sunt aproape şi ireale/ o flacără ce pâlpâie în curentul ferestrei/ şi nu încerci s-o prinzi între degete/ ireale cum
e bolul care ţi-a căzut din mână ieri/ şi s-a risipit în toate colţurile/ aşa cum m-am risipit eu când am plecat în noapte/ am sărit în sus de câteva ori să mă conving/ că am ceva real sub călcâie/ şi eu ţin răul undeva în genunchi/ în rotula pe care mi-o închipui perfect rotundă/ şi când mă apropii întâmplător cu gura de ea/ îmi spun sau îţi spun/ toate drumurile duc către o religie cu picioarele boante/ niciodată nu se aude cum trec sfinţii prin oase/ cum mărşăluiesc prin praful sângelui/ şi nu se mai lasă seara nici în ghidul pentru turişti/ aşa/ lasă capul să fie un descântec aplecat/ un lătrat dobândit/ după orele cât s-a frecat de alt corp/ mult mai mare/ un fel de dumnezeu.

aştept cu nerăbdare/ o zi/ lipită de burtă/ acolo se citeşte/ clorul/ sepia/ circumferinţa buricului/ şi la prânz/ nerăbdarea să fie/ un cuţit/ aşa sensul se învârteşte pe lângă o seară grasă/ pe lângă o cisternă cu ulei/ care n-a ajuns la creier.

gripa loveşte cu degetul/ gripa sâsâie în progresie şi calculează/ câte kilograme are/ sora geamănă rămasă în ombilic/ s-a strâns pe ea o păstaie/ s-a uscat sângele/ e o definiţie a secetei mele şi când mă îmbolnăvesc/ sora mea suferă în afară/ e un deget al cărui inel/ îl cumpără/ bărbatul în cămaşa de forţă.

lentoarea/ fascinaţia întâmplărilor din trecut/ şi obsesia celor ce se construiesc/ în viitor/ între obsesie şi fascinaţie/ doar lentoarea/ o trapă pe care o deschizi/ şi scoţi pe altcineva pe gură/ de asta port în fiecare buzunar câte o piatră/ un ochi de tigru în stângul/ şi un obsidian în dreptul/ între două pietre mă întind mai bine/ între două pietre/ menstruaţie e o sârmă de rufe/ pe care bărbaţii/ mă lungesc/ să devin sora celei mai uscate surori.

epuizarea/ zahărul/ torsiunea/ când se estompează simţurile/ şi apăs pedala de acceleraţie/ ştiind că la prima curbă/ luată cu viteză/ voi vedea cum mori întins sub parbriz/ torsiunea/ sângele/ părul/ ăsta e tot noroiul.

apoi şofranul şi blândeţea/ doi obraji cunoscuţi.

Anunțuri

11 gânduri despre „staţii

  1. salut, maitre! nu ti se pare destul de greu sa faci o paralela? adica in ce termeni s-ar stabili ea?

  2. pai i civa sobectiv, bre, nu pot icsplica in covinte… ma ia asa ca o ameţeală abstractă… si interminabilă… din cand in cand imi icsplodează-n creier cate o lumină-ceva – si se gată poiemu’ de mă lasă nerezolvat…
    cam aşa ceva…
    adica nu mă refeream io la alte alea… că deh, ce trabă am io…

  3. si de ce toate poemele trebuie sa te lase rezolvat? lasa, iti explic eu intr-o zi ce vreau sa fac cu chestiile astea daca mi-o iesi ce vreau. in fine, da vinul ala incoa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s