poem la care se râde

am cunoscut doar nebuni toată viaţa
unii au făcut lucrurile să meargă perfect
câţiva le-au stricat la loc
eu n-am făcut nimic

doar am privit cum răsărea luna plină
cum ridicată exact deasupra orizontului
părea o casă
casa de nebuni

Anunțuri

9 gânduri despre „poem la care se râde

  1. mai, tavi, eu inteleg de ce zise omul ca-i ieftina, daca o citesti in anumit registru, are un patetism desuet, dar eu am gandit textul asta ca pe o revalorificare a unei forme de kitsch, evidenta mai mult din indicatia din titlu, poate nu se vede asa de bine umorul ala pervers din text, dar…umorul e pentru fiecare altfel.

  2. n-au, dar alea sunt incipitul, apoi vine faza cu luna, una din cele mai kitschoase ipostaze ale omului poetic, apoi rasucirea din final. dar chestia asta mi-a trecut prin cap asa, mergand cu autocarul spre constanta si uitandu-ma la luna. si cu hohotul ala autoironic in mine. de aia zic ca eu ma raportez la moment, n-am chef sa obiectivez elementele de discurs and so on, asa ca pentru mine e mult umor aici. stii cum e, razi ca prostul la luna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s