omuleţii cu şapcă

joyce este un magazin acolo, deşi lângă munte
indicatoarele arată că pot cădea pietre
iei chitara şi trec serile plicticoase iar zăpada
se tot strânge către vârfuri, pârâurile sunt repezi

vom vedea cât mai e de trăit, mai e până jos
să nu uiţi să faci un semn pe hartă
în afară de cel de pe cruce, primul ca o comoară
al doilea să nu ştie nimeni, un pachet de ţigări ar fi
un vis care nu se mai termină, aceeaşi muzică
bicicletele devin oameni cât ţine vacanţa de paşte
omuleţi cu şapcă pe marginea drumului la vale
aprind brichetele când se înoptează şi orbesc
în faţa farurilor de camion, dar ştie cineva
ce se întâmplă pe toate aceste drumuri făcute
din nevoia de aprovizionare, e ceva sec aici
deranjant, muzica proastă a unui film şi mai prost
în care sunt arestaţi prea mulţi oameni
dar trebuie să ai răbdare, london aştepta toată
ziua pişatul de scotch de la ora cinci, tu nu poţi
aştepta nici măcar să creadă lumea că eşti al locului
după ce ai stat o vreme agăţat de scaune fără spătar
e greu să înveţi să te laşi pe spate doar dacă-ţi spun
ca e în regulă, mai avem puţin şi vom fi executaţi
aş spune ceva din ecleziast, aş citi chiar şi-o
adeverinţă, o listă de cumpărături, de asta am spus
că acolo sus e un magazin, te poţi întoarce dacă nu

Anunțuri

4 gânduri despre „omuleţii cu şapcă

  1. hiiiii! la cine faci mătăluţă aluzie??….
    da, se poate spune că eşti pe cale să –
    şi chiar dacă nu –
    fiindcă întotdeauna nerăbdarea asta care ne –
    trin-trin-trin, zan-zan-pleosc, bîldîbîc.

  2. howl? ciudat… şi de unde tragism dacă nu mai e nici la piaţă?

    uite că te’a lăsat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s