teacher, leave them tits alone

vom merge mai des la pescuit, îmi place că ai
răbdarea unui genist în timp ce priveşti pluta
dar nu mai sta în chiloţii ăia, fetele te vor vedea
în poziţii care nu te avantajează şi seara, la foc

poate că vor avea în minte vreo cută de grăsime
şi nu vor mai fi atente la ce spui, cum eşti tu atent
la ţâţele lor uriaşe, strânse de sutien, va trebui să
bat din palme cum fac psihiatrii când vor să te
scoată din hipnoză şi tu vei privi luna aiurit, schimbă
subiectul, arată-mi că ai mai mult umor şi priveşte
în ochii lor, în toţi deodată dacă poţi, cu ochii tăi
de peşte proaspăt şi nu, nu începe iar cu ultimile
ore ale lui jfk, secretarul de stat e în hawai, fer-
mierii sunt pe câmp, trotuarele sunt pline de
funcţionari care merg să ia prânzul, avionul ateri-
zează la dallas şi prima coboară doamna, are un
braţ de flori, kennedy mulţumeşte, guvernatorul
are o pălărie albă şi aşteaptă în picioare în maşină
străzile elm, main, huston spre trade mart , simţi
cum miros cele două mii şi ceva de fripturi care
vor fi servite de texani la prânzul oficial şi pe la
12.30 se vede cum pluta se duce la fund şi sari
că trage, sari, şi tu tragi de undiţă, gata, l-am prins
şi pe ăsta şi doamna jacqueline în deux-piece-ul ei
roz te priveşte delicată dintre celelalte fete, umblă
uşor cu el, îţi spune şi zâmbeşte, tu te mândreşti
ai învăţat să pescuieşti la casa pionierilor şi şoimilor
patriei, mergeai duminica şi priveai în atlasul de zoo-
logie toţi peştii pe care voiai să-i prinzi, fetele se
uită la tine ca la un zănatec, mai pui un lemn pe foc
nu, aşa nu vei reuşi să agăţi niciuna, lor le trebuie
ceva romanţat, nu empatizează cu poveştile tale
despre cum se poate pescui oriunde şi orice, ele nu

Anunțuri

7 gânduri despre „teacher, leave them tits alone

  1. iar ai vazut vreun film pe mgm 🙂
    cu femeia aia imposibila , careia i-au placut atat de mult moda , banii , puterea , dar nu sexul.
    destul de previzibil de inselat 🙂

  2. ai intuit corect, dar nu, în cap a fost un docomentar, iar femeia aia imposibilă era aşa pioasă, demnă şi îndurerată. câtă diferenţă între urâţica lui jfk şi stilata şi frigida jackie onassis de mai târziu!

  3. stilata si frigida de mai tarziu ajunsese cat de sus se putea . unde mai pui ca onassis a adorat-o si a curtat-o cu toate puterile lui . partea cu demna si indurerata poate mai tarziu . epoca … cancerului .

  4. eu zic că şi când i-au dat băieţii de la manutanţă „back an to the left”, vorba parodiei lui kramer din seinfeld, lui gigel, în afară de faptul că nu ştiu ce voia să facă pe la portbagajul decapotabilei (o fi vrut să’şi ia altă pălărie c’o trăgea corentu’), dar panica în momente de gen e firească, altfel s-a purtat ca o primă doamnă, ce i se putea cere mai mult?

  5. problema e… al cui clitoris si ce soi de metafizica? ca otelul ala nu se mai caleste cum zicea sionul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s