între demult şi curând. sunete

totul ţine de primul cuvânt spus dimineaţa, el dă pielea
dar eu trăiesc într-o altă dimineaţă cu ciorapi groşi
îmi tot spui până când imi vine să repet după tine
sunt un iepuraş de paşti care ţopăie şi are numai veşti bune

şi din primul cadru se deduce mulţumirea, după primul
cuvânt, ca un dumnezeu din marţipan, o asemenea ruşine
pe care trebuie s-o împărţim şi să nu mă mai laşi în
flash-urile astea când povestesc, când ambiguizez pentru
că sar de la o zi la alta şi iar îmi spui, de parcă nu ai
mai avea mult de trăit: o să vezi cât de mult sunet au
cuvintele mele de-acum, de care te-ai săturat, o să ştii
atunci că poţi recrea orice şi asculta acel lucru din spate
cel pe care nu l-ai înţeles la timp, da, viaţa mea e numai
din lucruri neînţelese la timp şi mai rămân doar două vacanţe
dinainte de adolescenţă, atunci am simţit în plămâni
că lucrurile se complică, trecuse fetiţa cu rochie verde

dar când vei muri tu voi înţelege tot, şi-mi vine să râd
iar reacţia asta idioată mă scoate din sărite, mă gândesc
la căldura halatelor din prosop după o baie lungă şi
corpul amorţit în tăcerea în care se disting sunete îndepărtate
sunt pasagerul care se trezeşte noaptea şi face baie
în cea mai îngrozitoare linişte şi totdeauna îţi păstrează
sunetul acelei picături ce curge delirant din ţeavă, ţi-l
toarnă dimineaţa în cafea ca să anestezieze cuvintele pe care
nu le mai suporţi, am visat copii revoluţiei, îmi spui
sau pe tata care tot continuă să moară, visele astea pline
de moarte sunt aşa de reconfortante, sunt cum e nevoia
celor ce suferă de sindromul utilităţii şi dacă te iubesc
e vai de tine, trebuie să se şi fută în locul tău şi să mintă
că totul e minunat, distorsia asta începe spre prânz

deja nu se mai întâmplă nimic sau nu-ţi dai seama
cum îi place să spună doamnei temple, eşti un copil ai cărui
părinţi se ceartă iar pe tine te-au scos pe hol, sari un
şotron pe care nu l-ai mai desenat, e inutil, oricum liniile
pe care le calci se fac pudră după un timp şi urcă spre tavan
iar de întors te poţi întoarce oricând, întoarcerea în aer
pe care ţi-o închipui cât mai sofisticată şi mai imposibilă
azi nu te duce nimeni la şcoală şi disperarea zilei
încă ascunsă ochiului tău, îşi roteşte privirea în jurul picioarelor
le mângâie şi le dă consistenţă atunci când le mişti
prea repede şi te întrebi de ce azi nu, de ce şcoala de azi
şi scândurile holului sunt pereţii unei capsule atomice şi
până seara totul va fi altfel dimensionat, altfel decât la început
decât ştiai încă de când ochii somnoroşi erau atât de vii
erai frumoasă şi îţi aminteai repede visele. dimineaţa trecută

Anunțuri

5 gânduri despre „între demult şi curând. sunete

  1. te înţeleg de parcă am fi gemeni, dar ceva parcă tot îmi scapă…
    o fi fanta aia care duce spre numărul 985768483838339339 care dă formă specifică lucrurilor?….

  2. cred că exact acelaşi lucru şi-a dorit îndeobşte să-ţi spună şi ana mai sus, dar n-a mai avut cuvinte, i le-a păpat ENTROPOGRAVITAŢIA…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s