your rusty cage

azi ar fi fost timpul potrivit, azi se putea, dar cine ştie de ce
nimeni nu s-a trezit să spună ceva şi a trecut ziua
cu o coroană pusă pe-o ureche, poate se crede vreun
rege care se uită de sus şi doar cine se pune cu el

e bine să-l laşi în pace şi să te ocupi de lucruri minore
cum ar fi senzaţia surdă din cap, rotocolul acela care
spune că acolo se înfiripă ceva străin de voinţă şi apoi
se mută în piept, acea nelinişte pe care o legi de tăcere
sau de îmbătrânire, sau de vreun lucru pe care nu l-ai făcut
dar peste toate de faptul că se va întâmpla imediat ceva
şi vei fi dezamăgit că nu vei avea exact reacţia potrivită
ca într-un film sau o carte pe care o gândeşti fără să ştii
iar acolo lucrurile ar fi altfel, ai avea timp să pricepi
şi ceea ce trece pe lângă tine când faci altceva, să te
întorci greoi, dar să poţi evita măcar să te simţi singur

dar azi trebuia să te gândeşti la sufocare şi la somn
cum ai promis, să intri în starea aia ca un cobai şi să
notezi foarte clar cum îţi cresc branhii când cobori spre centru
şi nu mai poţi să respiri, cum ochii îţi ies din orbite şi se
plimbă în jurul tău, doi sateliţi artificiali ce transmit neutru
imagini cu tine văzut din afară şi, totuşi, dinăuntru
şi cum ziua, de la depărtare, râde de se prăpădeşte
în timp ce tu iei neliniştile una câte una, iei probe şi spui
sunt gata să ies afară, treziţi-mă, dar nu răspunde nimeni
toţi au adormit şi atunci neliniştile mişcă în cutiile în care
le-ai pus, sunt mai vii ca oricând şi soarele bate dintr-o parte
umbra ta alungită ajunge până spre capătul oraşului
şi îţi spui că nu eşti un erou, poate îţi vine să plângi

oricum, e o reacţie naivă, mereu vei fi neliniştit şi nu vei
apuca să faci mare lucru şi decât să crezi că de vei coborî
mai des în micile obsesii, vei putea să înţelegi mai mult
poate azi ar fi trebuit să faci cu totul altceva, dar te roteşti
în ipocrizia organică, duci mâinile la cap şi îmi dai şi mie
o durere de parcă cineva mi-ar fi crestat scalpul şi tăietura
se infectează din ce în ce mai repede, creşte ceva din craniu
se desprinde de mine şi pleacă pe propriile picioare până
când îmi dau seama că imaginaţia ar fi trebuit ştearsă
cu apă oxigenată, curăţată cu betadină, asta trebuia să faci
tu azi, dar nu e nimic, pot să mă aşez în faţa oglinzii
să mă privesc golit de orice gând şi să-mi spun: azi e ok
azi te las în pace, fă ce ai de făcut, dar mâine e altă zi
lasă regii şi subconştientul, ruminaţiile şi sateliţii artificiali
e timpul să vezi lucrurile aşa cum sunt, e timpul potrivit

Anunțuri

2 gânduri despre „your rusty cage

  1. da ăsta e lucrul care încă-ţi mai împinge ambarcaţiunea pe creasta valurilor: că e timpul potrivit…. altfel ai rămîne veşnic cuibărit în cochilia ta friguroasă de la malul mării… şi ar veni să ciugulească din tine lighioanele hulpave ce-ţi dau tîrcoale încă de la facerea lumii…. şi ar fi păcat….

  2. cine vrea să ciugulească, s-o facă, o fi timpul potrivit şi pentru asta. că nimic nu se poate întâmpla. urmează zeificarea cu coborârea prin dreapta tatălui! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s