cultivatorul de iarbă

aş vrea să ştii că mi-e bine, când am ajuns, mi-am umplut
o pipă cu tutun şi am tras-o în piept, am crezut că îmi
va fi rău, dar cine poate şti cu siguranţă dacă ce numim
noi rău nu e decât un instinct de pedepsire, un deal plin

cu iarbă ce face valuri în bătaia vântului şi legănarea aia
se duce cumva în vene, se târâie cu oxigenul spre inimă
acolo explodează şi, pentru o clipă, crezi că ţi s-a întâmplat
ceva rău, poate chiar ai murit pentru câteva minute cât
ai încercat să găseşti o dovadă clară că nu acum, acum nu
şi dintr-o dată ai fute lumea asta cu toate cuvintele ei
care vin grămadă când nu ai nevoie de ele, cămile
într-un deşert şi părul de pe cocoaşe se unduieşte la fel
îţi dă aceeaşi iubire pentru oameni şi lucruri şi-aceeaşi ură
pentru lucruri şi oameni, încât tu ştii că mi-e bine aşa

şi chiar mi-e bine, când mi-e aşa aş face dragoste, naiv şi tâmp
cum ar fi trebuit să se-ntâmple la 14 ani sau chiar mai târziu
dar am început, cum credeam că trebuie, cu o curvă într-o
noapte de iarnă în care oraşul era plin de funinginea ce se
lipea de pantalonii mei albi, şi-atunci m-a apucat ura
ţin minte că i-am spus cuvinte urâte apoi am tăcut vinovat
şi am băut vodcă proastă câteva zile la rând până mi-a fost
iar bine şi palele de zăpadă se clătinau la fel, se duceau
spre râu şi se întoarceau valuri uriaşe de lapte încât
credeam că lumii nu-i mai trebuie decât miere ca să se
ducă dracului cum se întâmplă să doreşti uneori spre 20 de ani

există o legătură între starea asta de bine şi legănare, chiar
dacă lucrurile merg cum nu se poate mai prost şi, sătul de eşecuri
mă plimb de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, oraşul ăsta încearcă
să mă ţină în braţe, e atât de străin şi de bun încât mă înduioşez
prea des, până când parcă şi blocurile se-apleacă încet unul
după altul spre plajă apoi vin înapoi şi dau să atingă trotuarul
e ceva între legănarea asta şi binele pe care nu-l mai cunosc
decât din nostalgie sau din ceea ce însemni tu, din grija
cu care citeşti o carte cu chipul ăla care abia aşteaptă să
găsească un lucru uluitor într-o frază care ar schimba totul
povestaşul pe care îl ştiu şi uneori mi se pare că-mi spune
suntem într-un loc în care cultivăm iarbă de câmp, cât mai multă
iarbă de câmp, legănarea ei e singura care nu se mai termină

Anunțuri

6 gânduri despre „cultivatorul de iarbă

  1. pai da altfel cum povestasul fumase ceva iarba si a mai spus o poveste peste alta incat puse cap la cap puteau da o poveste mai mare completa unificatoare cu aparente de intreaga de plina de stat in ea un timp de stat

  2. dar al cui e filmul, ma rog frumos? al lui julio medem? si ce daca? mie imi place sa cred ca e al lui bunuel… sîc!
    iar leganarea e chiar aia de pe fundul sufletului, fiindca de ea ne vorbeste dănuţ cu atîta aprindere…. nu vreau sa intru in detalii psihanalitice, dar insula aia pe care ne invita dan e un capac plin de gauri….

  3. ete, văd că fiecare are firele lui de iarbă pe care calcă sau nu, ce ne făceam noi fără diversitate? da, ştiu, spun tâmpenii. peace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s