doar gândul acesta ajunge

atunci te duci în grădină şi stai cum n-ai stat niciodată
cu picioarele în balta de la doi metri de bancă
şi cu soarele roşu în spate, cât mai în spate, în timp ce
fiecare rând de flori e acolo, fiecare spetează

sub ploaia anotimpurilor reci, fiecare copac şi fiecare
ridicătură de pământ e cu tine şi unghiile reci
se lipesc de carne mai bine, răcoare urcă spre creier
umerii trag mâinile şi se strâng spre ceafă, orele
de seară te rotesc pe un cadran din lemn verde
şi grădina se roteşte în sens invers, lent, până când
corpul se pierde în aerul din jurul primilor pomi înfloriţi
câte-un simţ, cum duce o sfoară aplecată picăturile de apă
alunecă spre pământ apoi urcă în aşteptarea celuilalt

de la umezeală la verde, o tristeţe grăbită, un vioriu
al scoarţei, un aer învăluitor, muţenia şi mugurii
te ridică spre ceaţa ce se lasă peste grădină, eşti
un acoperiş cald şi straturile de gust, pipăit, auz
sub miros şi sub vedere, se rotesc fiecare, amestecă
într-o gură pe care n-o ştiai, iarba de anul acesta
şi pe cea umedă, lipită de pământ, şi pe cea tânără
cu fluturatul ei, şi pe cea înnegrită sau cea ascunsă
după vreascuri sau vârful urzicilor şi gura prinde alt gust
pentru viaţă sau pentru moarte, lucruri despre care
oraşul, de dincolo, vorbeşte altfel sau oamenii ascultă
prin diafragmă, o altă grădină, un alt echinox
vânturat spre cerul care ascunde sub palmă
stele glazurate şi nevinovăţia celor care nu beau apă

dar grădina asta a ta, în oricare simulacru, în care deja
vezi foile rupte de copii şi crengi cu fructe în care spasmul
ocupă cel mai greşit loc, ascuns de simţurile tale
cât mai aproape de bancă şi de gardul din spate
lipsită de oameni, o vreme întreagă dusă cu gândul
în puful de la început al puilor de pasăre sau dezgolită
de picioarele gâzelor lângă răsuflarea ta tăiată
oricât de departe ar fi, oricât de zadarnică fiecare mişcare
are oricând un ochi de apă, se poartă ca un animal vesel
trosneşte lângă fiecare os al tău şi pune ceva din verde
în dimineţile închise în orice piele, loveşte încet în geam
când somnul verifică cine doarme lângă tine, cine scoate
capul printre palme şi ia prima gură de aer când încă
nu s-a trezit nimeni, când ochii au un strat de ninsoare
până spre miezul verii, sau ca acum, când eşti obosit
de bucurie şi te-aşezi pe bancă, doar taci şi respiri

Anunțuri

7 gânduri despre „doar gândul acesta ajunge

  1. dacă ”orele de seară te rotesc pe un cadran din lemn verde şi grădina se roteşte în sens invers, lent, până când corpul se pierde în aerul din jurul primilor pomi înfloriţi’, e semn că… e semn că… dar mai bine nu… să tăcem, prietene, pînă nu e prea tîrziu… şi monştrii cu 4 capete şi jumătate din adîncurile fiinţelor noastre zdrenţuite atîta aşteaptă…

  2. ai văzut, dănuţ? alice oftează şi spune că sînt cam puţine poeziile de acest gen… aşa că… ce mai aştepţi, dă-i bătaie! cui vrei tu, bineînţeles…

  3. alice, deci aşa e în malta, ai?

    dar mai scrie şi tu, măi, liviule, că şi-aşa freci proiecte degeaba, constanţa asta tot ruină rămâne!

  4. dănuţ, danny! câtă ironie, dom’le! să vezi ce-ţi încurc eu meniurile de nu mai prinzi bulgarii! bine, bine, monşer!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s