despre lucrurile simple

e prea complicat să schimbi orice
şi nu mă gândesc la chestii foarte importante
doar la lucruri simple
cum ar fi mersul

mergeam ca răţoiul când eram mic
cu vârful picioarelor spre exterior
vreun an m-am străduit să calc drept
mergeam în fiecare zi prin nisip şi mă uitam
după sute de metri, la urmele din spate
eram mulţumit

dar când mergeam relaxat, redeveneam răţoi
o vreme am încercat să elimin obsesia asta
nu se poate şi gata
dar, ca prin minune, într-o zi am observat
că mergeam drept
în ziua aia am fost cel mai mulţumit de mine

apoi am observat că uzam foarte repede
tocurile la pantofi pe partea exterioară
şi-am căpătat alta obsesie
dar oricât m-am străduit, de data asta
n-am reuşit decât să le tocesc
mai puţin

tocmai privesc tocurile bocancilor
şi mi-e milă de mersul meu şi de mine
nu prea-s în stare de nimic, nici măcar
să calc aşa cum trebuie
şi pe cine trebuie

Anunțuri

10 gânduri despre „despre lucrurile simple

  1. Şi zi aşa, ai o morgă de om nemulţumit în acest discurs. Ce mai morgă de personaj de tragedie greacă! :))

  2. basule, tu ai rămas setat pe gluma de-aseară. dar ce ai vrea să am, un cimitir de personaje?

  3. variantă by Kiki

    Simplu despre unele lucruri
    e prea complicat la chestii foarte importante
    sa stii care-i mersul
    mergeam ca să calc drept eram răţoiul când eram mic
    vreun an m-am străduit să calc drept prin nisip
    mergeam în fiecare zi şi mă uitam
    după sute de metri la urmele din spate
    eram mulţumit
    dar când mergeam relaxat, redeveneam răţoi
    o vreme am încercat să elimin obsesia asta
    nu se poate şi gata
    dar, ca prin minune, într-o zi am observat
    că mergeam drept
    în ziua aia am fost foarte mulţumit de mine
    apoi am observat ca mersul meu se uza foarte repede
    pantofii, alta obsesie tocita
    şi-am căpătat mai puţina incredere
    dar de data asta am dat-o in bocanci
    şi mi se facu milă de mersul meu şi de mine
    cum trebuie şi pe cine trebuie
    sa calc, nu stiu

  4. aaaaa… eu zic aşa, că la textele de tipul ăsta, coerenţa e chestia care ţine loc de metrică, rimă, ritm. Şi varianta a doua nu are „flow”

  5. da, mă, ai fost tare la faza cu mopul, săracul cezărică. în fine, mi se pare că trebuia să treci de dimineaţă să vezi dacă a măturat cum trebuie. la coerenţă… probabil că ai dreptate. nu ştiu d-astea.

  6. faină remarca asta în poem(cu tocitul pantofilor pe partea exterioară), susceptibilă de mai multe interpretări. Deși e o chestie comună, majoritatea au încălțămintea tocită pe marginea exterioară. Citind finalul, am zâmbit. Ai și tu, Dane, umor cu duiumul. Fiecare cu cimitirele lui .

    O seară bună,
    Eugen.

  7. deh, umorul moare ultimul şi învie primul. de aia e cu duiumul.
    altă seară bună!

  8. Poezia asta parc-ar fi scrisă de mine. Adică numai în prima ei jumătate, fiindcă eu aş fi ajuns în altă direcţie cu ea. Startul însă e fundamental. Setea de simplitate a celor bîntuiţi de probleme contradictorii. Să dai cîntecul pe muget, vorba lui Nichita.

  9. îl prefer pe nichita iubitorul de iubire. deşi patetismul ăsta nu se mai caută azi:

    Către Galateea

    Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
    si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
    ce cutremur au si ce culoare anume,
    si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
    si bluza ta, si inelul tau, si secunda
    si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
    si mă rog de tine,
    naste-mă.

    Stiu tot ce e mai departe de tine,
    atat de departe, incat nu mai exista aproape –
    dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
    si tot ce e dincolo de ele,
    si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
    De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
    pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
    Si mă rog de tine,
    naste-mă.

    Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
    Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
    sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
    copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
    raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau,
    si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu,
    pe carc mi-I plec în fata ta si mă rog de tine
    naste-mă. Naste-mă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s