antologia „poate ne vedem”

dintre multele lansări care au loc zilele următoare la târgul de carte gaudeamus şi la care vreau să particip, sper că vor fi cât mai multe, două îmi sunt mai apropiate. aşadar, sâmbată, 20 noiembrie, la standul editurii „casa de pariuri literare”, va fi lansat volumul „poate ne vedem”, antologie a taberei de creaţie de la săvârşin, ediţia din 2010. participanţii de anul acesta la tabăra de la săvârşin, implicit autorii antologaţi sunt: cristi cotarcea, dan mihuţ, daniel rău, dumitru bădiţa, lavinia branişte, miki vieru, oana cătălina ninu, un cristian, cristina ispas şi v. leac.

tot sâmbată, dar ceva mai devreme, la 15.30, va fi lansat, la standul editurii „brumar”, volumul „fang” de alice drogoreanu, carte despre care voi încerca să vorbesc şi eu, deşi sunt sigur că robert şerban şi v. leac o vor face mult mai bine.

câţi vom fi… ne vedem pe-acolo…

Anunțuri

4 gânduri despre „antologia „poate ne vedem”

  1. daaaa, foarte tare, yigrule tigrule, dat dracu. dar banuiesti gresit. nu m’ai vazut ca nu te’ai uitat tu bine. iti trimit numarul in mail, desi puteai sa’l afli de la domnul cu cucotopelia.

  2. Poate că nici acum nu m-am uitat prea bine, dar nu te-am văzut nici în căsuţa mea de spa(s)m… Daniel a tot uitat să-mi zică numărul. La următoarea dată „poate ne vedem”… Ha, ha, ha, ha, ha, ha.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s