zâmbete, unul aşa sau altfel

pe masa din bucătărie, cana fierbinte, nu bea acum
o să te frigi, insulele din slovenia sunt frumoase
cine-şi închipuie că au ţigări la pâine, printre zecile de
franzele aşezate pe rafturi, sunt insule de fapt, insule

pe care se fumează şi se bea cafea şi toată lumea e mută
de ce taci, spune ceva, soarele trece în partea cealaltă
mi-ar fi greu să vorbesc, cred că-mi trec prea multe prin cap
de-odată, nu ştiu ce să opresc, dar îţi pot spune cum
oamenii devin străini, ajung într-o încăpere cu mai mulţi
au pielea aproape de mine, văd pistruii de pe ceafa
femeii din faţă, îmi lipesc guma de uşa care se tot
deschide în spatele meu, timp de 10 minute aud cuvinte
la care nu sunt atent, aproape că nici numele nu mi-l înţeleg
îmi amintesc doar banca de lemn din faţa căminului
de la drept şi cum păşeam lung pe sub castan, mi-a şi căzut
o castană în cap, mihuţ, castanele au ceva cu capul tău
apoi iarba pe care am stat tolăniţi în parc, atunci parcă
am tras şi-o minciună, au mai fost şi altele, dar cine le
dă atenţie când eşti grăbit să fii tânăr şi nepriceput, ai
destul timp să fii atent la cele de mai târziu, la nebunia
în care dintr-o dată cumpăram mobilă, pun un steag cu
dinamo în dormitor, un afiş cu faith no more şi pătura moale
pe care sare marta şi garderoba ei verde-crud, de-acum tu ştii
ce faci cu lucrurile astea, poate uneori o să-mi fie dor, nu
nu iau mai nimic, nu mă interesează, nu ridica tonul acum
e victor în hol, victor, te rog să nu pleci, ia-ţi şi bicicleta
zâmbetul ăsta nu îl mai înţeleg, e acelaşi de ani de zile
şi nu e nimic de explicat din el, e un zâmbet slab şi tăcut

a durat foarte puţin, dumneavoastră ce doriţi, nimic, cum
nimic, a, sunt de acord cu tot ce scrie acolo, despre divorţ parcă
nu a spus nimeni nimic, m-am întors în redacţie şi tremuram
de emoţie, la dracu, abia acum am auzit portiţa care desparte
completul de judecată de public, s-a trântit cu putere, o ţinusem
să vină şi ea, dar strângea nişte hârtii, asta a fost tot, un copac
în care ne-am urcat într-o toamnă, cred că mi-am rupt şi pantalonii
sorin voia să pună cortul, l-am calmat cu acelaşi zâmbet slab
era cald, e cald şi-acum, ehe, ne-am întins între două călduri
o să rezolvăm şi cu casa, nu vreau să se spună că a fost rău
eu mă gândesc la casa de la ţară, are peste un secol şi mai
pică din ea câte o bucată, o găsesc împrăştiată între teii care-s
mult mai mulţi acum şi stejarul din fundul livezii, cândva o să
fac alta pe acelaşi loc şi o să tac sub acelaşi zâmbet
vrei un sărut, ok, ai vorbit destul, am de scris un editorial
o să răspund şi la mail-uri, de câteva zile stau mai mult în
redacţie, de câteva zile se scurge ceva din creier şi se umple
mă simt eliberat şi râd, sunt prea tânăr pentru încă un zâmbet
pe care nu-l mai înţeleg nici eu, bine, şi tu ai un zâmbet tâmp

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s