bompa, sfântul delirului, întocmai


m-a trezit bompa la cinci dimineaţa şi am transcris
în haină de cerneală cobora spre atelier şi celălalt
igitur, cu coiful lui de corifeu şi nebun pe patul de moarte
al primului, un pat făcut din colaci şi prescuri de curvă

un pat cu oase şi muzică din nepal, o conservă de stavrid
într-o găoace de şarpe. solidificată, vopseaua
portretelor care i s-au uscat în cap cum se uscă
fructele din care tot seul se scurge în animalele din itaca
dacă-ţi găseşti o femeie trebuie s-o convingi să-şi schimbe
numele din maria în itaca, nu poţi iubi decât itaca
e mică şi din faldurile rochiilor ei ţesute de ulise
pe când era pe mare şi aştepta să ajungă la cealaltă
parte de inimă, o moschee cu nasturii închişi pe dinăuntru
m-am îngrăşat unsprezece kilograme şi nu pot muri, omule
m-a cuprins o lene a febrilităţii şi-n fiecare noapte
privesc cum femei curg prin viaţa mea şi dorm pe locul
unde stau toţi cei pe care-i folosesc ca modele
de cetăţi. orice bărbat îi poate da numele unei femei
dar tu să nu-i dai nume, numele e un şoarece care trăieşte
trei ani în medie, dacă-l îngraşi trăieşte unu jumătate
dacă-l ţii flămând, trăieşte patru, doar în itaca
acolo totul e mic, doar eu eram mare după ce unsprezece
kilograme au urcat pe mine cum urcă şoarecii pe otravă
şi-acolo mi-au spus cum îţi spun eu acum, nimic mai puţin
şi tartru de pe dinţi e fratele meu şi femeia din buzunar
cea care doarme pe banii mei şi găteşte şi spală
şi îmi şterpeleşte câte-un os în fiecare zi a anului
mă lasă gras pe acoperişul atelierului, pe stâncile nepaleze
în patul cu flori spart în capul meu, în vopseaua mea

n-ai spus nimic până acum, danezule, trebuie doar
să strigi „doamne, mai ai multe de făcut cu mine, mai trebuie
să fii rob robului tău, să mă laşi doar o zi cu ochii în soare
ca să pot vedea tendoanele tale sfârşite de câini, linse
prăbuşite peste piatra cubică pe care toţi nenorociţii o pun
la inimă să se vindece, să le crească un dinte care să ajungă
la tine, să le crească o gură ca să ajungă la dinţii
pe care îi ţin înfipţi în itaca mea, în frumuseţea mea
firavă şi mică, ea nu a aşteptat nicio secundă şi s-a îngrăşat

dar tu să nu te îngraşi cu umărul lângă nimeni
să nu strănuţi când prin gură ţi-au rămas bucăţi mari de şoarece
ei nu ştiu în ce gură-şi fac veacul, ar putea muri
într-o zi când lor li se pare că e noapte iar lumina nu trece
printre buze, era să mă înec şi eu la fel cu băutura pe care
o dată pe an o cumpăr şi fac din gradele de alcool
soldaţi care mă păzesc până când pot să dorm şi să fac
o curăţenie copilărească prin mine, intru în transă
şi ies ca un peşte din pizda mă-sii, ai văzut cum trece un peşte
prin pizda mă-sii, cum se simte bine şi de-acolo nu se mai
termină viaţa lui cu dorsalele strânse, cu gura deschisă
până la insuportabil? ştii cum e insuportabilul
cum are el intestinele în afara creierului şi palmele strânse
pe itaca? nu, nu-mi mai aminti de ce azi, când am trecut
de toate şi ar trebui să rag în mine ca un cal care-a înviat
la paştele cailor şi stă, se uită la poartă iar dincolo
soldaţii mei din alcool tremură şi beau otravă ca să
nu moară doar când vor vedea că trebuie să se lupte cu mine
eu ce mai am de făcut aici? nimic altceva decât
să vă spun vouă, prietenii mei, să nu cumva să faceţi
cum au făcut grecii la troia, lucruri mari, doar lucruri mici
ca-n itaca, lucruri mai mici decât femeile şi femeile lor

celălalt doar mi-a zis, e bine, doar tu mai lipseşti de-aici

Anunțuri

2 gânduri despre „bompa, sfântul delirului, întocmai

  1. o capela sixtina a ritmului versic ce picteaza da fresca stanze in care se ascund visele soarecilor retezati de la pulpe’n jos de dinti de soldati ce refuza sacrificiul:

    „să nu strănuţi când prin gură ţi-au rămas bucăţi mari de
    şoarece ei nu ştiu în ce gură-şi fac veacul, ar putea muri
    într-o zi când lor li se pare că e noapte iar lumina nu trece
    printre buze, era să mă înec şi eu la fel cu băutura pe care
    o dată pe an o cumpăr şi fac din gradele de alcool soldaţi
    care mă păzesc până când pot să dorm şi să fac o
    curăţenie copilărească prin mine”

    sooooo godamm’smooth revelated pain! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s