anxious angelities or pure contradictions

nu pot fi inventate, nici măcar noaptea, instrumente
care te pot trăda astfel încât libertăţile ce ţi le iei când nu se poate
respira în acelaşi timp, nu se poate greşi în acelaşi timp, nici
măcar noaptea nu pare aceeaşi cu cea în care îţi dau pastilele

una după alta, până când stelele par broboane pe abdomen
cel care doare când n-ar trebui să-ţi treacă nimic prin cap
dar frunzele au propria grotă în care duc nervurile şi când
ridici capul mai trece o zi cu benzina curgând spre semaforul alb
acolo unde am stat vorbind singur şi sufletul tău, ei, sufletul tău
decolorat de ploile puţine şi zilele aşezate în scaunul ergonomic
te lasă în alte zile de concediu în care ţi-e frică să nu ai o hemoragie
şi vorbeşti continuu cu venele albăstrii, cu spărturile celulitei
în frumuseţea ta dusă în lesă, lovită de pereţii mânjiţi

dar nu se simt toate aceste degete prin creierul moale din care
răsar petreceri şi se transformă apa în ulei de gătit, nu ştiu
dacă am voie să spun toate astea după un miez de noapte când
îi aud pe toţi cum sforăie, încerc să-i trezesc la primul troleu
fără să sperii în ei exact acel simţ care-mi place, e viu şi
pluteşte pe fluviul congo, e un fildeş uitat de toţi vânzătorii de sclavi
şi ziua care începe de frică e atât de ceţoasă, deşi soarele apare
la încheietura mâinii, se strecoară pe antebraţ până la tâmpla
uscată de ramurile unui truc învăţat acum mulţi ani de la bunica
pe care nici n-am prins-o în viaţă, pentru ea zodiile erau
felii de pâine presărate cu aur şi untura de porc, le prindeam în palmă
şi vedeam cum, în depărtare, se împuşcau oamenii cu un zâmbet
familiar, îl mai întâlnisem în personajele din habarnam, în serile
viclene cu gherghef dat după degetul mare al unui om pe care
tot aştept să-l cunosc, tot femeie şi bărbat şi acoperiş peste toate

dar acel “bine ai venit” care atârna de colţul gurii, dar acea poveste
cu “me too” şi “another kind of”, doar frânturi ale instrumentelor
ce culeg starea de bine şi o cos pe corpul înstrăinat de orice
când o stradă îngustă îţi spune că la capăt pierzi, e ultimul pahar
de vin şi ultima servitute iar tu, la fel de sardonic, ridici un deget
sări peste prima baltă şi dimineaţa începe să aibă alt sens
acest tremur, acest dans al sfântului vitus antrenat în pauza
dintre tendoane, această speranţă pe care o îndepărtez cu limba
şi ţi-o dau ca să nu mai înţelegi nimic, să nu mai întrebi de ce
se împletesc degetele de la o vârstă încolo şi de ce oboseala
pare o tinereţe ce priveşte în ochii tăi şi întreabă “tu când pleci
să faci ceva, să roteşti ceasul în jurul mâinii, să nu mai numeri
bătăile inimii tale ca şi când ai fi o rotiţă a fricii din rărunchi”

iar oboseala caută un copil în care îşi poate pune nădejdea
un trup fraged în care plantăm tot ce ni se pare că vom uita
a doua zi, tot ce se joacă şi scrie cu mâna lui tremurândă
cu ochiul împovărat de grija unei lumi străine ce stă nu departe
această raclă ce ne-a lihnit de prea mult timp şi toate
câte mi le strecori în cartilagiul urechii, cel care devine piatră
şi se aşează peste toate zilele libere, peste toate vacanţele
şi călătoriile induse în minte de câteva mii de ani, apoi
viscolul prin care iarna nu cedează autorităţii pentru drepturile
copilului, delirului ce îmi spune întruna ca toţi oamenii normali
au un buton care-i catapultează într-o credinţă pierdută
într-un misticism anost care aleargă ca o omidă spre orizontul
bont, organul perfect după care omul a fost construit
nu departe de chipul şi înfăţişarea lui, nu departe de iubire

(lui rainer maria rilke…)

Anunțuri

7 gânduri despre „anxious angelities or pure contradictions

  1. hehe, iată o vizită surprinzătoare. da, măcar titlul să fie mai rilkean că-n rest, deja mi s-a dat în cap că e prea edulcorată. prea îmi place mie rilke poate… deh. salve, mean too soon’ule!

  2. it’s not only a rilkean heart (or spirit) here, it’s also a poem in-between all kind of poems about the highest and all poems about the deepest feelings. and, in my eyes, this is beyond our usual manner of thinkhing or writing.
    it`s not so easy to taste it, cause it`s bitter and sweeter enough to internalize and externalize it, to keep it or leave it, to love it or to reject it. strong ambivalences, ambiguities, paradoxes, and their… simultaneous birth and death.
    I`m especially appreciating this poem. rilkean. or not. in it`s internal logic, we could see a massive hamletian mood (or maybe I saw this moving inside the words).

  3. „traiesti o zi cu benzina curgând spre semaforul alb,
    ziua cartitei personale, acolo unde oboseala sforăie
    în cartilagiul urechii ca o omidă femeie şi bărbat
    onduland spre loc cu verdeata, porti cu tine viscolul,
    un zâmbet truc învăţat acum mulţi ani de la bunica,
    acolo unde stelele te lasă decolorat de ploile puţine,
    acolo unde venele albăstrii presărate cu aur şi untura
    de porc devin instrumente care te pot trăda în acelaşi
    timp, acolo unde zilele au propria grotă în care dispar
    în tacere toate călătoriile induse în minte, acolo unde
    sufletul ti-e bont si fraged de prea mult timp, ultimul
    pahar de vin şi ultima servitute, e viu şi pluteşte pe
    un fildeş care devine piatră, rotiţă a fricii de a doua zi,
    acolo unde toţi vânzătorii de sclavi transformă apa în
    ulei de gătit şi întreabă “tu când pleci să faci ceva?”

    ;))

  4. @wj: yep; yet dannish still gott a „good’ole’solid rock revelated instinct” for pure basis toward self doubt poetricks themes; and that’s highly rare here ad pontus.
    QED: with such intense basic structure, one can produce the shape-shifting ritual.

  5. @xiron: yeah, I really and already saw/know it. glad to share with you (and not only you) this opinion about dannish’s poetry.
    @dannish: it’s your long-and-creative-time for poetry and other writings, don’t forget. and don’t lose your potential inner-space and energy for it.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s