roadhouse blues and fear of hills

dealurile astea le-am mai văzut undeva şi m-am trezit
am măturat prin cameră, am aşezat câteva cărţi
iarba se tot legăna în faţa ochilor, umbra movilelor
cobora muntele, m-am apucat de cosit apoi am pipăit

pietrişul, asfaltul de sub soarele dogoritor
cărţile se legănau în ritmul mâinilor, am adormit

inutil, visele nu scot din creier decât staţii de autobuz
peturi goale şi umbrele unor oameni care nu ştiu
nimic despre mine, începe să-mi sune bine singurătatea
asta cu mânere de metal pe care o tot trag după mine
şi lucrurile pe care le am de făcut cu bucuriile lor bătute
în cuie, ţeava prin care privesc în fiecare dimineaţă
cum soarele se agaţă de pereţii blocurilor şi urcă
în timp ce cafeaua amară se împrăştie în corp

da, nu-mi rămâne decât un personaj despre care
să-ţi povestesc ca şi cum n-ar şti nimeni ce mi se întâmplă
prietenii pe care-i mai văd nu mă întreabă nimic, ştiu
că răspunsurile mele sunt o pipă în care pui orice sortiment
de tutun şi gustul e la fel, sabu face ochii mici şi prin cap
îi trece apocalypse now, melcul mută un pet şi se gândeşte
la medicinista lui, lexu stă pe facebook şi joacă ceva cretin
în timp ce eu dorm pe canapeaua verde printre aceleaşi
movile pe care le vedeam şi-n maşina lui dumitru
când ne întorceam prin ploaie de la săvârşin, scrie despre
ele, îmi spunea el trăgând maşina pe dreapta şi iarba
cobora pe parbriz, umbrele se scurgeau în şanţ

nu, nu scriu, nu m-am îndrăgostit, nu beau mult, nu ştiu
dacă tomisul va avea pe copertă altceva decât bronzul lui ovidiu
şi nu vreau să inventez o femeie, nici nu sunt trist
nu vreau să explic ce mi se întâmplă şi de fapt nu
mi se întâmplă mai nimic, refuz doar să mă scufund în mine
speriat de ce scria sorin ieri pe blog despre limba mută
îmi pun tricoul cu george şi merg prin oraş privind pământul
undeva e muşuroiul de cârtiţă pe care-l caut, îl voi juca
în picioare şi mă voi duce să-i spun martei că e bine
avem timp pentru toate, movilele au dispărut

Anunțuri

4 gânduri despre „roadhouse blues and fear of hills

  1. vorba lui nietzsche, izolarea exista doar in izolare, odata impartasita, ea dispare.
    n-as zice ca ai vocatie pentru ascetism, pana atunci, tre sa devii atat de doldora de tine, incat sa nu mai incapa nici macar reflexia in oglinda.

    fermecatoare paradoxe ai insirat tu aici…pardon, movile. tumuli.

  2. noemi, mi-ai dinamitat orizontul, deci, cu afirmatia despre ascetism, eu credeam ca am ceva vocatie. paradoxal, da. cu reflexiile in oglinda deja nu mai am probleme, am acoperit oglinda cu un afis pe care scrie mare „faith no more”. nici acum nu stiu ce-am vrut sa zic, dar metafora e potrivita. ahoe!

    alino, o fi calea aia pavata cu bune intentii? si maestru, ai? sa vezi ce maestru iti dau!

    the play of saint fuck you, sabule, you’re right!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s