un fular

îi urăsc gestul şi puterea pe care a avut-o, puterea aia laşă şi de nepriceput, urăsc revolta şi zgomotul din mine, un plâns stupid şi continuu pe care nu-l pot scoate afară, urăsc speranţele pe care mi le-am făcut de câte ori am crezut că înţeleg prin ce trece, urăsc toate slăbiciunile şi inconsecvenţele de care am dat dovadă de când m-am hotărât să fac ceva care să-l sprijine şi-acum realizez că rămân să fac faţă singur eşecului, să vorbesc cu toţi cei care acum, fiecare în felul lui, nu ştiu cum să reacţioneze şi ce să spună, părem cu toţii loviţi de-o idioţenie inexplicabilă şi firească. reluăm în cap atâtea întâmplări, tot ce ne-a legat şi ne-a despărţit. şi-i simt pe toţi cum îşi fac procese de conştiinţă şi trăiesc în felul lor culpa că nu au făcut mai mult, ceea ce nu mai face nimănui nici bine, nici rău. dar cel mai rău ar fi să-l judecăm acum pe el sau să începem să împărţim hălci de vinovăţie. să credem că ştim ce l-a dus aici şi ce era bine să se întâmple ca să fie altfel. e târziu să ne mai fie ruşine de ceva, prinşi la mijloc între moartea lui şi viaţa noastră. nu pot nici să transcriu aici un poem al lui din care noi ar trebui, acum mai mult ca niciodată, să pricepem prin ce a trecut şi ce se întâmplă, nici să spun ceva inteligent despre ce ar trebui să facem, să ştim, să învăţăm. ştiu doar că trebuie să stăpânesc ura asta şi să încerc să înţeleg ce n-am înţeles niciodată şi mi-e greu să mă gândesc că voi înţelege vreodată. un singur lucru nu-mi poate ieşi din cap: fularul în care s-a terminat totul, într-unul din momentele în care îi trecea prin cap să dăruiască ceva, mi-a spus că mi-l dă mie. el avea altul pe care l-a pierdut la scurt timp după aceea şi mi l-a cerut înapoi în seara când a plecat la bucureşti. am glumit cu el şi i-am zis că i-l dau împrumut iar acum aştept să mă întâlnesc cu el şi să i-l cer înapoi.

Anunțuri
Publicat în X.

22 de gânduri despre „un fular

  1. eu cand l am vazut prima oara, mi a zis: „ce mic e!” si a ras. am ras si eu, pt ca avea o copilarie teribila in ochi si un zambet al dracu de viu, de simpatic. a fost cel mai lipsit de fitze si poze scriitor pe care l am cunoscut

  2. cred că am fost de faţă la faza cu „ce mic e” sau i-a plăcut atât de mult încât o repeta. da, râsul.

  3. uite…

    Piramida in forma de inima

    vreau sa fiu ingropat in piramida aia mare si stralucitoare. in piramida aia construita din capetele strabunilor mei. imi donez si eu capul de asemenea spre a fi pus in completare la marea piramida la marele sarcofag.. asa ca trupurile noastre sa fie ingropate in capetele celorlalti.adica trupul lui george vasilievici sa fie ingropat in cavoul familiei sale. si prima caramida care a fost pusa deja sa fie capul lui adam. apoi. as mai dori ca pe primul rand sa stea bineinteles langa capul lui adam, al lui isus, al lui eminescu, al lui dostoievski, al lui van gogh, al lui withman, al lui naum, al lui stanescu, al lui popescu, al lui villon, al lui baudelaire, al lui miller, al lui mozart, al lui rimbaud si capul Lui vreau capul Lui. adica toate capetele care au avut inima in loc de creier. capetele cu miez de inima care bate. capetele cu miez de inima care canta. capetele cu miez de inima care iubeste. capetele cu miez de inima care vorbeste. capetele cu miez de inima care priveste.capetele cu miez de inima care traieste. capetele cu miez de inima care zambeste. capete zambitoare. sectionate perfect fara mate care sa atarne. fara dare de sange si de alte substante. doar cu dare de lumina ce raman in urma inimilor. vreau sa-mi ingropati trupul in piramida asta de capete. si bineinteles ca vreau ca ultimul cap , capul cel mai de sus, varful piramidei sa fie capul meu. ca din cand in cand sa va mai zambesc si eu asa din toata inima.

  4. vocile ni le-am auzit o singura data, acum patru zile. mi-a povestit despre fularul cel nou, i-am promis c-o sa-l invat sa faca sosete si manusi cu degete colorate si mutre caraghioase pe degete, cand va ispravi fularul. am ras amandoi pana la sughit si era rasul unui om neobrazat de viu. avea planuri mari, de care era mandru , cum mandru era si de catelul lui, despre care i-am spus din nou , de la obraz, parerea lui bubu, ca pekinezii nu sunt caini.
    mi-a promis 54 de kilograme de nirvana cu ciocolata, alune intregi si rom, livrate in ziua cand va fi ingrozitor de fericit, iar pentru asta n-am sa-l iert nicioadata: c-a plecat asa, ca un calic, fara sa-si plateasca datoria.

  5. Exact asta n-ar trebui sa facem, asa-i. Sa gasim vinovati, sa incercam sa rascumparam ce nu-i de rascumparat:moartea omului.
    Trebuie doar sa raminem cu elacolo unde George este viu. Si sa acceptam, cu toata tristetea asta paralizatoare.
    Ceea ce simt zilele astea n-am simtit niciodata. Si nici nu l-am cunoscut atit de bine ca voi.

  6. hmmm… cel mai bun prieten al meu a venit intr-o seara la mine si m-a rugat sa-i imprumut niste bani (trebuia sa plece la Campulung fiindca mama lui se simtea rau)… nu s-a mai intors niciodata… „excursia” aia sponsorizata de mine l-a omorat… dane, oare „coincidentele” astea chiar sunt intamplatoare?

  7. „Coinicidenţele” astea nu sînt de fapt coincidenţe. Mă gîndesc ca nimeni nu pleacă de pe lumea asta cu toate socotelile încheiate. Chiar dacă îţi „planifici” în amănunt momentul acesta, sigur nu o să-ţi aminteşti că ai promis să înapoiezi un fular sau o „sponsorizare”, nici „54 de kilograme de nirvana cu ciocolata, alune întregi şi rom”! Şi chiar dacă şi-ar fi amintit de aceste… datorii, George ar fi făcut tot ce i-a trecut lui atunci prin cap, că aşa era el, imprevizibil! Şi dacă stam acum să tot analizăm, fiecare din cei ce l-am cunoscut, am făcut probabil ceva ce l-a omorît… sau n-am facut ceva ce l-ar fi împiedicat pe el să se omoare…
    Dar, după cum spunea şi Dan, acum oricum e tardiv să ne culpabilizăm şi nu foloseşte nimănui!

  8. da,
    asta este…
    o pajişte, scaune, umbră de copac şi noi fericiţi nu se ştie de ce, dar fericirea să existe, să fie altfel decât aici… sus un cer albastru, dar un alt albastru decât aici, şi o umbră, da… o altă umbră şi un câmp de maci
    şi ce să ne rămână de făcut?
    să fim fericiţi. da. dar altfel fericiţi.

  9. Dane, Imi cer scuze pentru felul in care te-am abordat la telefon in acea neagra sambata. In sfarsit incep sa-mi inteleg fratele dincolo de relatia de rudenie, si sa inteleg ca altfel el nu putea. Se odihneste si in sfarsit si-a gasit LINISTEA mult cautata.

  10. îmi cer scuze că nu v-am zis nimic, s-au cam terminat cuvintele zilele astea. dar e bine c-aţi trecut pe-aici. mulţumesc.

    anca… e ok, e de înţeles reacţia.

  11. dane, si familia lui george, voua ma adresez, cand am publicat textul respectiv, in mintea mea am crezut ca fac un lucru bun, in sensul ca, naiv cum sunt, credeam ca pt fiecare om dialogul cu un om care a disparut de pe lumea asta e f semnificativ… dialogul ala nu a fost tocmai intim… era vba de gestul lui, cumva o profetie… si, in plus, dupa dialogul ala m-am speriat asa tare ca n-am dormit toata noaptea si am facut tot posibilul ca un mesaj de salvare sa ajunga in constanta… a ajuns, se pare, la mugur… acuma, sigur, deontologic e un cacat ce am facut, dar intentia mea nu a fost asta… cat priveste o posibila ulterioara intalnire intre noi, nici nu mi-a trecut prin cap… deci accept sa nu ma privesti in ochi niciodata…

  12. dorine, stai liniştit, am reacţionat eu prea dur în momentul ăla. nu gestul în sine era atât de greu de acceptat, cât ce au făcut nişte dobitoci de ziarişti cu fragmentul acela de discuţie. în fine, acum nu mai contează. iar în discuţia aia cu george nu era nicio profeţie. nu pot să’ti explic mai multe aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s