liniştea dispariţiilor

de câteva zile mă gândesc mult la apă
am trecut prin tot ce am în memorie şi nu-mi amintesc
primele băi, primul spălat pe dinţi, primele zăpezi
doar pe cele pătate de sânge, prima dată când am văzut un lac

fără să mă gândesc că totul în jurul meu, până
şi în creier, e apă

zilnic, trec liniştit şi ascult de sub trotuar susurul apei
îi văd chiar sclipirile şi mă simt departe, pe un pod şi sunetele
în senzaţia de somn a mersului seamănă cu un grai
al celulelor în viermuiala asta care nu are nimic din pantha rei
ci doar o topire continuă, o moarte verificată prin imagini
derulate foarte repede
cu un copil care creşte în maximum douăzeci de secunde
apoi se micşorează în tot atâta timp

ieri a dispărut vecinul de la etajul doi, m-am gândit tot la apă
la peturi şi bucăţi de poliester, la insula ada kaleh de sub dunăre
la sticlele ce plutesc pe râuri cu o gură de bere

şi deşi memoria mea încă luceşte ca pânza unui lac
nimic nu se mai scufundă aşa uşor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s