You Give Music A Bad Name

Dacă există destule personaje care au acaparat atenţia publicului muzical şi care sunt învăluite de o largă simpatie, un silogism simplu ne spune că există în rândul aceloraşi vedete şi figuri care, dintr-un motiv sau altul, au atras valuri de antipatie.
Asta mi-a trecut prin cap zilele trecute când m-am gândit să alcătuiesc un top al celor mai enervante, penibile, patetice, antipatice staruri şi, cu ajutorul câtorva prieteni degustători, am alcătuit un top 10. Şi cine altcineva ar putea să fie pe ultimul loc până şi într-un top de genul acesta? Bineînţeles, John Francis Bongiovi, Jr., sau Jon Bon Jovi pe numele lui de scenă. Născut pe 2 martie 1962 la Perth Amboy, New Jersey, micuţul John Francis este fericitul produs al căsătoriei dintre un „coafez” cu rădăcini italiene, John Francis Bongiovi, Sr., şi a unuia din primii iepuraşi (în ciuda numelui de familie foarte fioros) din istoria Playboy, Carol Sharkey, un fel de florăreasă până să dea naştere starului, apoi preşedinta fan-clubului Bon Jovi.

Cu o asemenea descendenţă nobilă şi ca orice copil precoce de la Mozart încoace, John Francis îşi dă seama devreme că e înzestrat cu un talent muzical de excepţie şi se apucă de treabă, astfel încât, la împlinirea vârstei de 17 ani, era deja măturător în studioul de înregistrări al vărului său, unde se întâmplă să înregistreze şi primul său cântec, o colindă de Crăciun pe care-o avea în minte încă din copilărie. După ce se produce pentru scurt timp ca DJ, John Francis cucereşte piaţa cu un cântec, Runaway, şi în 1983, împreună cu cel care a încercat mereu fără succes să dea ceva consistenţă grupului, chitaristul Richie Sambora, înfiinţează grupul Bon Jovi, cum altfel să se numească un grup în care cânta John Francis? Pentru a se adapta titulaturii grupului, acesta îşi schimbă numele şi de aici încolo putem să vorbim liniştiţi despre Jon Bon Jovi. Bineînţeles, primul album al trupei Bon Jovi se numeşte, oricât de greu ar fi de anticipat, Bon Jovi. Vorba unui amic glumeţ, cum s-ar fi numit trupele unor Napoleon, Stalin sau Hitler şi ce titlu ar fi purtat primele, eventual chiar şi următoarele albume? Bon Jovi se vinde foarte bine, la fel se întâmplă mai mult sau mai puţin cu cel de-al doilea şi următoarele nouă albume din cele unşpe câte a produs. Deşi sedus de vocea sa, îşi dă seama că nu e exact pe măsura lui şi, în timpul turneului din 1986-87, începe tratamente cu steroizi pentru coardele sale vocale pentru că, precum orice rocker care se respectă, Bon Jovi iubeşte mult turneele lungi şi dese, lucru cu care vocea sa, prin consiliul reunit al coardelor vocale, nu prea e de acord.

Despre cariera lui muzicală aş prefera să nu spun alte nume de albume, date, cifre, vânzări, premii, e inutil. Nici nu e loc de speculaţii despre succesul care, în ciuda muzicii sale terne, inexpresive, însiropate, chiar a existat. Evident, ar trebui să întorc pe mai multe feţe avatarurile consumatorului de muzică şi nu e frumos, i-aş supăra şi mai rău pe fanii (dacă există aşa ceva) care îi apreciază muzica. Ajunge o incursiune prin memorie sau o fixare scurtă pe fiecare flash-back legat de vreun cântec, imagine sau cine ştie ce discotecă prăfuită pe unde se târau teribilele slow-ri ale sadicului. Pe lângă cariera muzicală, Jon Bon Jovi mai e şi actor, apariţiile sale în filme arhinecunoscute încununându-i cu succes mediocritatea muzicală cu roluri de avocat, profesor de jurnalism, ex-soţ, vânător de vampiri, barman care are relaţii cu nevestele prietenilor şi aşa mai departe.

Bon Jovi e şi un democrat înflăcărat şi a sprijinit mereu candidaţii partidului în campaniile electorale cu câte-o cântare, vreo strângere de fonduri sau cu discursurile sale ample şi pline de coerciţie, a pierdut cu Gore în 2000, cu Kerry în 2004 şi cu Hillary Clinton în 2008, dar s-a repliat la timp şi a câştigat cu Obama în acelaşi 2008. În afară de faptul că a prins un loc în toate clasamentele celor mai sexy staruri din industrie, dacă nu chiar pe cel mai înalt, Jon Bon Jovi e familist convins şi monogam, are patru copii cu prima dragoste, cea din liceu, îi place să doarmă, să conducă, să se joace cu câinele Cooper, să poarte blugi, cămăşi şi ochelari de soare. E acţionar majoritar al unei echipe de fotbal american. Când nu face unul din lucrurile de mai sus, gândeşte chestiuni importante precum: „Încercarea de a seduce audienţa este baza rock-n-roll-ului şi, dacă mă pot exprima aşa, sunt destul de bun la asta”, „Să fii căsătorit şi monogam e cel mai bun lucru pentru a putea face sex fără a da de belea”, „Singurul lucru la care ţin mai mult decât la soţia mea sunt banii şi nu îi voi pierde în favoarea ei şi a avocaţilor ei, asta este sigur” sau „Mi-ar fi plăcut să pot să joc în filme şi să fac muzica. Dacă mă uit la cineva precum Sinatra, care a avut turnee până la 80 de ani şi a jucat în 60 de filme, mă gândesc că aşa o viaţă mi-ar plăcea să am.” Desigur, ne va mai bântui urechile cu cântece leşinate precum Blaze of Glory, You Give Love a Bad Name, Livin’ on a Prayer, Bad Medicine sau I’ll Be There for You sau posterele din care emană sexual un individ cu ochi de peşte ne vor mai rămâne multă vreme în amintirile ce evocă dormitoarele adolescentelor de pe tot mapamondul, deşi speranţa multora e să-şi liniştească avântul creativ la o fermă cât mai îndepărtată de industria muzicală care ne-a făcut atâţia ani să ne simţim norocoşi că tehnica modernă ne-a dăruit butoanele care schimba posturile de radio şi telecomanda care înlătură vedeniile de pe micul ecran.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s