rămânem cu prea puţin sânge

învăţ să tac de prea multe ori pentru cei câţiva ani
în care am simţit că se întâmplă nu multe lucruri bune
şi peste zilele mele de tăcere se-adaugă
ce li se întâmplă bun celorlalţi, bun şi înfricoşător

şi chiar mi-a stat inima la un moment dat
am simţit în şanţurile ei cum se îneacă orele
de vaselină şi cum seringile pompează întâmplări
sau un fel de globuri de sânge pe care le recunosc

şi m-am revoltat ca şi cum ar fi o pierdere de timp
că sângele acesta atât de cuminte şi bun la toate
nu e al meu şi nu va fi niciodată aproape de mine
uneori devine chiar un rău abia ţinut în carne

dar când între tăcerea mea şi altă tăcere de departe
se face un şanţ ce seamănă cu cele din inimă
lucrurile nu mai au noimă, doar se trag unsuroase
afară din corp şi vorbesc, vorbesc în neştire

Anunțuri

Un gând despre „rămânem cu prea puţin sânge

  1. Poezia asta imi merge la inima… Mai ales ultima strofa. Gandesc sau mai bine zis simt ca de pasim ariadnic pe fir, cercul acela invizibil ce pare far’ de noima, in jurul caruia vorbele se tot rotesc razna cat s-ascunda trairea, ei bine, acel cerc ce candva era o simpla linie, devine sfera, si-atunci simti ca totul are un rost, chiar si-acolo unde rostul se-ncolaceste de nebun in jurul unei dungi nesfarsite si neobisnuite ce pare de nedeslusit. Si-n acel moment stiu ca nimic nu-i in zadar, chiar daca totul pare-n van.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s