groove and fat armada

dintr’o dată îi văd pe ceilalţi mai tineri şi mai graşi
chiar dacă de obicei nu pot ghici vârsta cuiva
sau descrie pe cineva astfel încât cel descris să devină
altceva decât un bulgăre fizionomic prin memoria mea

acum îi văd pe toţi foarte tineri, abia dacă au barbă sau
femeilor doar ce le’au dat ţâţele, până şi cei din clipurile
de pe youtube sunt tineri, fragezi şi cu burtă
dar mă gândesc că acesta nu e decât un proces
de gândire. în fond, de câte ori aud câte ceva despre rai
chestii escatologice sau simple înjurături
fie şi’atunci când schimb butelia şi privesc venele
îngroşate şi mâna albită care trage de cheie
mi se pare ca e o transformare divină sau ceva din afară
şi gluma din capul meu se amestecă cu tot felul
de ciudăţenii ce ţin de o zonă aflată între observaţia indiferentă
şi o religie a incoerenţei în faţa căreia am jurat ca la altar

mestec zaţul de la cafea şi mă gândesc la bucătării
la debuturi literare şi la discuţii aiurea sau zecile de minute
când ascult pe cineva şi-mi analizez atent şireturile, petele
de pe pielea cenuşie sau noroiul de pe talpa de cauciuc
a bocancilor dar îl aud şi pe celălalt, tot felul de fleacuri
încerc să intru în mintea lui şi să repet după el
să văd dacă empatia e un fel de borcan cu murături în care
zeama trece prin creierele noastre şi ne conectează
ne ţine în viaţă fară să ticaie ca aparatele de la cardiologie

şi nevoia asta de reflexivitate care vine după empatizare
e destul de bruiată, normal că aduci în gânduri
o grămadă de elemente străine, incoerente cum sunt particulele
de nisip care au rămas de ieri pe pantaloni după ce un bou
de şofer care a trecut pe lângă mine a călcat
într’o fleaşcă de apă cu zăpadă şi mi’a proiectat’o pe blugi
când am pus mâna sau dau jos zăpada
pietricelele mici pe care le’am pipăit mi’au dat senzaţia că e ceva
cunoscut în ele sau ajunsesem atât de aproape
de o clipă pe care creierul meu o aştepta de multă vreme
o clipă în care mi’aş fi dat seama de ceva foarte important
dar m’a asurzit sirena salvării, mi’a scos pe urechi toată starea
şi’am început să înjur dumnezeii mamelor lor de şoferi

iar azi sunt bosumflat, nimic nu’mi intră în voie
şi când m’am dus de dimineaţă să iau ţigări
toată grăsimea asta apărută pe oamenii mai tineri
mi’am dat seama că e o boală a mea ca atunci când plictisul
îţi leagă după gât saci de nisip sau un voodoo te face să te hlizeşti
din orice şi să ţi se pară genial, eh, ce să spun

Anunțuri

2 gânduri despre „groove and fat armada

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s