să simţi totul ca într-un poem vechi

e din ce în ce mai greu să vorbesc despre asta
o pâclă aurie iese din gurile noastre deschise
în care ne scăldăm cum îşi scaldă nou născuţii
pântecul prea fraged cu lapte şi încrâncenare

dar până şi aurul acesta pe care-l respirăm
e o zodie prin care am mai trecut mulţumiţi
şi din sete, printre degetele apăsate pe buze
n-am dat drumul cuvintelor care ar fi rupt

a venit furia, s-a dus exact în locul în care
dacă apeşi sau doar sufli încet praful aşezat
simţi cum carnea cade ca o tencuială veche
şi zâmbetul tău din ce metal ar fi să reziste

tot din aurul acesta al proştilor e urzit
tot cu degetul întins se strică, se sperie
şi în loc să privim firea unei treceri adânci
printre simţurile puse liniştit să ne împingă

ne-am oprit şi în întortocheatul piept, acolo
unde credem că se întâmplă şi se ţes toate
azi am o mână pe care o ridicam agale şi dureros
şi o las să cadă doar pentru că nu mai doare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s