mi s-a părut că era ea şi i-am zis să plece

pleacă şi nu privi înainte, asta ar face orice om
normal şi nu trebuie să înţelegi prin plecare cine ştie
ce lucru, doar să te ridici un pic pe vârfuri
cu oasele tale subţiri care vor trosni molcom

nici felul în care te strecori printre oameni
sau privirea îndreptată spre un punct mult mai fix
decât pot eu accepta, nimic nu te fereşte dacă
rămâi la fel de mută, închisă, doar pleacă

şi străzile vor părea, murdare cum sunt, luminate
de unghii şi capse, de hainele tale strânse
atât de strânse încât aş putea să cred că nu e
nimic de înţeles din felul în care ne alegem hainele

ne spălăm cu gesturi absente într-un altfel de somn
rămas la încheieturile degetelor sau după ureche
apoi se scurge pe pielea care luminează şi ea străzile
cu ce am făcut greşit în ultimele zile sau negreşit

cu mersul tău de-acum, din faţa mea, când liniştită
când învârtind în aer o cheie a ceasului, un arcan
şi tot ce rămâne în spate e o umbră de nedescris
ce odată cu mine intră în lumină, prea multă lumină

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s