realitatea e la fel. din camere diferite ale aceluiaşi revolver

să vă spun cine e george, e timpul să vă destăinui
da, el a făcut o zvastică-cruce, toată seara s-a chinuit
din mai multe bucăţi de pexal lipite cumva, strâns
cu picătura pe care a adus-o maria, ana-maria, apoi

topindu-le pe aragazul puţin murdar de cafea, de lapte
puţin strâmb aşezat, lăsând să se vadă că el chiar face
un lucru foarte important, apoi a vopsit-o cu un marker
roşu şi cu altul negru, a vopsit-o aproape toată

asta e tot ce pot să spun despre george, ar mai fi ceva

dar trebuie să spun ceva şi despre mine, chiar trebuie

eu l-am ajutat pe george să facă un lucru greu de făcut
el a ţinut zvastica-cruce iar eu l-am răstingnit pe mânuţă

mânuţă are păr roz, e un punker născut dintr-un chist
are zâmbetul larg, are ochii verzi, de peruzea sau de fist-
ic, ar putea să ne facă rău, ar putea cu o mişcare din rist
să ne gonească, să ne pună pe culmea unui munte buddhist

dar ar fi un act sadic, ar fi crunt, cum nu se poate mai trist
mi se pare c-ar fi exact ce ar face un harnic şi bun nazist

el l-a ţinut pe mânuţă pe zvastica-cruce iar eu l-am lipit
am luat scociul şi l-am imobilizat cât mai strâns cu putinţă
apoi l-am urcat aşa, cu zvastica în spate undeva sus
a stat acolo o vreme şi-a căzut, zvastica s-a stricat şi ea

el l-a ţinut din nou şi eu l-am legat iarăşi, de data asta
mai stâns şi mânuţă a zâmbit şi mai larg cu ochii mai verzi
două leduri care făceau lumină când se aprideau de la buton
am legat şi braţele zvasticii cu bucăţi de sfoară şi din nou

l-am urcat pe raftul de sus, deasupra de toate nu mai era
nimic în stânga sau în dreapta lui dar el a căzut din nou
şi nu s-a mai eliberat, după o vreme am crezut că s-a stins
aşa de relaxat stătea mânuţă, atât de bun şi-atât de calm

(ar mai fi ceva de spus despre george, tot el a desenat
pe o bucată pătrată de polistiren cu markerul negru
un om de zăpadă alb cum îi zboară capul unui om de zăpadă
negru iar rânjetul omului de zăpadă negru e identic cu zâmbetul
larg, e acelaşi zâmbet fericit şi imbecil al lui mânuţă)

de pe fotoliu, cineva a asistat impasibil la toată scena
(ceva foarte violet, ceva imens, un fel de vacă grena)

Anunțuri

10 gânduri despre „realitatea e la fel. din camere diferite ale aceluiaşi revolver

  1. vaca de la sfarsit este marca inregistrata. titlul salvează multe din hibe. iar povestea are aşa, un fel de… idioţenie jucată. la sfârşit am izbugnit în râs. este semn de nebunie…

  2. şi mânuţa … păi da. are o poveste. şi zvastica. şi câinele şlomo care stă în capul nostru şi nu mai tace din gură. spune multe. şi mărunte…

  3. ovia, nu ştiu ce semne vezi tu şi cum le interpretezi, dar te rog să laşi vaca în pace şi să-mi zici unde sunt hibele alea. da, povestea e poveste. adică mânuţă, zvastica, dar cu câinele şlomo ce-ai? şi nu mai râde că nu e de râs!

  4. Danutz …abia pe 5 februarie 2010 ti’ai dat si tu seama ca poezia poate fi un jurnal?!… e bine…

  5. tu de unde ai mai răsărit, băi, ciumafaie?! şi unde ai stat pitit până acum? bagă-te la loc că trece trenu’! 🙂

  6. vezi doar să nu te calce pe varice, nu ştiu ce m-aş face fără tine în poziţie bipedă. cu cine aş mai comunica eu, pe cine aş mai agresa (numa’ verbal, desigur), şi aşa mai departe…

  7. putred de trist? nu, am vrut să spun chist, nu voiam încă o trimitere la hristos pentru că nu e intenţia de a ironiza crucificarea sau vreo ipostază hristică, deşi văd că tu te’ai gândit la posibilitatea asta. salve, george!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s