Jumară şi cimbrul

Cola trezită are gust de cimbru. Dacă e cola cu vodcă, nu se trezeşte sau îşi păstrează un gust pe care nu-l detectez pentru că nu gust, dar paharul pe care nu l-a băut Victor seara trecută miroase a acid sulfuric. Ţin minte asta de când inginerul Scoică a turnat câteva picături pe o placă de fier pe când eram în şcoala profesională, apoi pe gheata lui Grecu. Pielea de porc de câine din care se făceau atunci ghetele s-a găurit instantaneu. Inginerul l-a pus să ne arate şi talpa care avea şi ea o gaură, noroc că Grecu n-avea ghete, le purta pe-ale lui fra-su şi veneau la şcoală cu rândul, iar ghetele erau mai mari cu două numere. În iarna aceea, Baniţă şi Jumară, cei doi fraţi Grecu, au avut zilnic o pungă peste ciorap. Jumară avea mereu gumă Casino cu carţi de joc. În fiecare sâmbătă, mergea în piaţa sârbească de la Severin şi fura de la albanezi, fura numai gumă. Apoi s-a reprofilat, şterpelea câte-o coală cu imprimeu din care radiau George Michael, Van Damme, Bross sau Prince. Se oftica mereu că nu găsea imprimeuri cu Lepa Brena, era fan înfocat al muzicii din Banatul sârbesc. La el am văzut prima dată un imprimeu cu Iron Maiden, i l-am cerut şi nu a vrut să mi-l dea decât dacă-i dau 100 de lei, i-am rupt imprimeul şi i-am dat doar câţiva pumni, dar i-am luat înapoi de la Baniţă, fra-su. Lui Jumară i s-a făcut milă de mine, fra-su avea un pumn cât pistonul de la RABA, şi sâmbata următoare am mers amândoi să şterpelim un imprimeu cu Iron Maiden, dar din ăsta nu mai avea albanezul, am găsit altul cu Judas Priest. Pe Jumară l-a apucat o criză de conştiință şi nu a vrut să fure, m-a învăţat pe mine cum să fac şi albanezul ne-a prins de după cap pe amândoi. Ne zbăteam ca doi guzgani şi, privind faţa congestionată şi ochii bulbucaţi ai lui Jumară, m-a apucat râsul şi, mai mult de frică, râdeam şi mă gândeam că nu e falsă afirmația aia cu „râzi de te caci pe tine”. Dar căcatul era să vină din alte cauze, albanezul avea pumnii mai mari decât ai lui Baniţă, cât pistoanele de la Tatra. După ce ne-a căpăcit bine, salvarea a venit tot de la Jumară, care l-a convins pe albanez că, dacă vrea să nu mergem la miliţie şi să îi dea gaborii interdicţie, să ne dea ceva. Albanezul şi-a scărpinat mustaţa oală de sub nasul coroiat, ne-a arătat gingiile şi a mai întrebat o dată să fie sigur că vrem ce a înţeles el. De la feţele noastre turtite, a înţeles că am fi avut credibilitate în faţa miliţienilor, eu m-am ales cu imprimeul cu Judas Priest, Jumară cu o pereche de blugi albi Pyramid şi cu cinci pachete de gumă Casino în care a găsit patru şeptari de caro şi un patru de treflă. S-a enervat rău din cauză că tâmpiţii ăştia de sârbi baga numai cărţi mici în pachete ca să nu ai ce face cu ele. Guma avea gust de cimbru, m-am gândit că aşa e şi gustul polimerilor tovarăşei savant inginer doctor academician Elena Ceauşescu. Sau gustul împuţitei tovarăşe Elena Ceauşescu. Am glumit cu Jumară spunându-i că guma sârbească e făcută în România din polimerii tovarăşei, dar Jumară nu ştia ce-s ăia polimeri iar eu nu ştiam să-i explic. L-am întrebat dacă mă-sa are lighean de plastic, dar nu avea, avea o postavă de tablă în care spăla rufe şi se spălau şi ei sâmbata, apoi l-am dus lângă autogară, la Metalochimice şi i-am arătat, a pipăit plasticul şi mi-a dat dreptate fără să guste că da, guma e din polimeri. Însă nu era de acord cu gustul de cimbru, i-am zis că nu-l detectează pentru că locuieşte într-o cocioabă lângă Fabrica de Armături Industriale din Oţel Strehaia şi că mirosul de şpan şi fumul de smoală sau cox i-a distrus papilele gustative din nas. Şi el că nu, că are cel mai bun miros din lume, iar eu că nu, că Rahan are cel mai bun miros din lume şi a trebuit să-i explic cine e Rahan şi ce face el în timpul liber sau când e ocupat şi Rahan a devenit eroul lui Jumară. El nu citea nicio carte, deci nici pifurile cu Rahan, mă punea mereu să-i spun ce mai face Rahan. Nici eu nu ştiam, dar din milă sau de frică să nu-l mintă pe Baniţă că am înjurat-o pe mă-sa şi să mi-o iau, inventam ce mai face Rahan, trebuia să-i alimentez dependenţa. Aşa am înlocuit ghearele de leu din colierul lui Rahan cu gheare de coţofană. Jumară a dibuit una cu praştia şi şi-a făcut şi el un colier pe care-l purta sub cămaşa de piele, apoi l-a înlocuit cu un colier din copite de ied. Avea şi-o custură slinoasă pe care o purta la brâu când ieşea seara în mahala şi se strecura pe străduţele mizere cu pas de felină căutând să facă dreptate pentru el şi împotriva celor care l-au supărat în ultima vreme. După ce Casapu, cel mai blând poliţai din Strehaia, l-a găsit după o percheziţie cu custura la brâu, Jumară a luat un caft şi a venit rândul meu să-mi fie milă de el. Şi-a făcut o custură din lemn pe care o folosea să cureţe şi noroiul de pe ghetele pe care le-a aruncat cu năduf când a venit primăvara şi umbla în teneşi sau desculţ. În vara care a urmat, nu i-a mai fost ruşine să umble desculţ prin Strehaia, făcea exerciţii fizice să-şi întărească musculatura pentru că îi spusesem că Rahan era musculos, mult mai musculos decât Ilie Gâdea, antrenorul de judo care fusese sportiv la Dinamo şi care avea o sală într-o hală la IJPPS, unde înjura toată ziua de nervi din cauză că amărâţii nehrăniţi din mahala nu aveau talente de judocan şi le spunea că şi-a programat să se cace colorat pe centurile coinacilor ca să avanseze şi ei spre centura galbenă, albastră, neagră. Pe Jumară nu-l interesa să aibă centură, cât îl lua Ilie şi izbea cu el de tatami, se uita cu jind spre capătul de hală unde erau ganterele şi halterele şi aştepta să tragă de ele. Până într-o zi când, din cauza unui o soto gari, intestinul gros al lui Jumară nu a mai rezistat şi-a îngălbenit kimonoul cu o mândreţe de diaree. Ilie s-a uitat la Jumară şi i-a zis că uite unul bun la judo, a dat pentru centura galbenă şi-a luat concursul cam maro, dar e bine şi-aşa. Jumară n-a mai călcat pe-acolo ca să nu râdă boii de el şi m-a întrebat ruşinos la prima discotecă de la casa de cultură dacă Rahan s-a căcat vreodată pe el. I-am spus că sigur a făcut-o, avea şi adversari mai puternici, dar nu s-a văzut că el avea o piele de animal cu care-şi acoperea chestiile de pe la mijlocul organismului. Deştept e Rahan ăsta, a zis Jumară, se descurcă în orice întâmplare. Victor avea aseară o căciulă maro. Şi-a îndesat-o în cap şi a plecat cu geanta pe umăr. Cred că nu i-a fost frig. Mie mi-a fost, un pic mai târziu am ieşit şi eu să iau aer. Pin cartier, la piaţa Tic-Tac, mirosea a cimbru. M-am gândit că simţurile atrofiate atât de mult de la chimicale pe care le consumăm umblă prin memoria noastră şi ne dau mirosul cel mai plăcut, miros rămas printr-un colţişor de creier nealterat de polimeri, acid sorbic, benzoat, benzil şi alte porcării. Sper că şi creierii lui Jumară sunt distruşi de tot felul de substanţe şi a uitat de Rahan. Sau măcar de cimbru pe care nu am mai apucat să i-l arăt la mine, la ţară, sub mărul unde creştea din belşug.

Anunțuri

4 gânduri despre „Jumară şi cimbrul

  1. E deci adevărată treaba aia că lucrurile prea bine scrise descurajează comentariile fără rost. Da’ simţeam totuşi un impuls să spun că e frumos ce bagi tu pe-acilea.

  2. Am tot găsit, stai liniştit. Şi-mi place că ai în blogroll o cârcă de poeţi care nu par penibili, mai mulţi decât credeam că pot să existe… Pula mea, am ajuns să regret că pe unde mi-am dus eu traiul n-am putut delira despre poezie decât alături de muieri, ceea ce a dezavantajat atât poezia, cât şi femeile… Bine, io sunt retard rău pe tema asta, dar na, de fapt poeziile erau ale altcuiva şi erau cu două numere mai mari. Iar polimerii, asta ţiu minte, sunt din aceeaşi familie cu poliperii.

  3. din păcate sau din fericire, dracu ştie, nu prea există decât cititorul conjunctural de poezie nouă. poeţii ăştia se cam citesc între ei pentru că, boală veche, mai toată lumea calată pe forma mai clasică a treburilor, scoate un ooooffff d-ăla lung şi zice „ce, asta e poezie?” da, sunt ceva poeţi, câţiva dintre ei chiar buni, vor fi citiţi mai încolo când lumea se va mai adapta la formele de inovaţie poetică propuse de ei. iar faza cu muierile… (hehehe, sună cam misogin, dar să admitem că, olteni fiind, nu e nimic peiorativ!), sunt multe care chiar ştiu ce’i aia poezie şi scriu bine, au echilibrat bine zona. şi nu mai face pe modestul, am văzut că ai creion şi creier, restul se recuperează rapid. poliperii mălăieţi, ăia pe care-i mai pun oltenii şi la ţuică? ce poamă eşti şi tu! salve!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s