compunere pentru orgasm şi trenuri personale

o întreagă civilizaţie a chefurilor, a pietrelor rostogolite noaptea prin pahare; bucuria lor nu vine din impas sau din ce se strică atunci când nu pot uita.

e prea multă siguranţă deasupra sinucigaşilor în serie, vine la ore scurte şi bate aerul, ascunde în el o putere amorfă, ghicită doar în privirile celor din jur şi în mişcarea propriului corp. capetele ridicate îmi sunt dragi, tunsoarea lor la linie, trăsăturile căzute în carnea feţelor, amocul pizdelor ce zac în imaginaţie, în boala firavă stivuită în riduri, în fuga după sperma zilelor.

şi apoi sfâşierea nu e decât o senzaţie vagă, asta e cruzimea cu care se repede fiecare stare în gâtul meu, toate câte ar putea fi insuportabile devin elemente de confort, o saţietate suplineşte demenţa unei savane liniştite, un vânător merge cu paşi calculaţi şi e atât de normal, asta mă face să sper într-o reglare, orice fel de mecanism ar strânge în palmă doar câteva lucruri pe care să le înţeleg bine.

nu-mi plac popoarele slabe ale celor seduşi, vara lor sclipitoare şi morţile induse, cotitura creierului spre concepte derizorii, foşgăiala şi futaiul lor scurt, dureros, dar îngăduinţa e o a doua natură a hranei.

poate de asta petrecem, dintr-o circularitate cu care desfrâul salturilor imaginare ne dă ceva gratis, ne plantează suprafaţa netedă cu prieteni albi şi înalţi, verzi şi înalţi, nu-i întâlnim decât o dată şi atunci începe un dor care nu se mai sfârşeşte.

Anunțuri

5 gânduri despre „compunere pentru orgasm şi trenuri personale

  1. „ne plantează suprafaţa netedă cu prieteni albi şi înalţi, verzi şi înalţi, nu-i ntâlnim decât o dată şi atunci începe un dor care nu se mai sfârşeşte.” – unul dintre adevărurile şi de viaţă, şi poetice, pentru asta am apreciat ce este aici scris. Rămâne să fie şi trăindul. Dacă într-adevăr este prietenie (nu aşa, cea comună, cea a omului de rând, că prea mulţi se laudă cu prieteniile, uşor şi fără esenţă), atunci finalul acesta pe care l-ai ales (sau s-a ales el singur, cumva) chiar merită/susţine tot conţinutul poemului, cu ingredientele toate.
    Fiindcă aceia, prietenii aceia, dragii aceia atât de rari, cei iubiţi şi preţuiţi mai presus de orice, nu se sting în noi, chiar nu.
    Dar ce tot spun eu aici? Repet mai bine după autor: „nu-i întâlnim decât o dată şi atunci…”
    Take care with your life and your poetry.

  2. seara bună, ela. păi, probabil că nu există decât felul acesta de prieteni, restul… sunt întâmplări frumoase sau călătorii, inserţii sau focuri de primăvară. sau multe altele, dar… aşa voi face în limita celor pe care le pot pricepe. mulţumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s