cele o mie de zile ale dispariţiei

când se atinge perfecţiunea
nu mai e nimic sub ea
între sticla de cola şi peretele difuz
sensul din care se fac haine prea mici

orgoliul unei stări dictate la telefon
şi dacă azi s-ar produce dispariţia
o pată s-ar aşeza
peste tot ce e confuz şi tandru

prea multă levitaţie aici
gondolierii ăştia par spitale de nebuni
cântecele se strâng la masă
gripa se aşează în palme
liniştită
somnul căptuşit face prea multe cute
lucrurile sunt simple
în rest

pericolul de care fug toţi
deşi pare prea blând, ceva
pentru care nu mai există întoarcere
doar izolarea la care visează toţi

transpiraţi
pe o câmpie goală
până la margine
mână de mână până când nu mai sunt mâini
mila e un coş de nuiele în care se pune
mâncarea rece
şi lucrurile simple s-ar opri aici
dacă, odată cu respiraţia
iubirea pentru ceilalţi ar fi şi mai simplă

Anunțuri

4 gânduri despre „cele o mie de zile ale dispariţiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s