ipoteze de lucru, prima înşurubare

e mai aproape de un joc neutru
decât de inima din cârpe strânse ca dovezi
ce văd pe geam se împarte în trecut
sau mai aproape

într-o limbă străină pe care o învăţ
o mişc
o derută care începe acum
se ridică singură
cărămidă sub cărămidă
e mai aproape

instantaneele se fac ghemotoc
există doar un singur ritm pe care-l ştii
în somn
cu mâna sub cap
sau bucuria de reptilă când mă vezi şi-mi spui
eşti câştigat
eşti atât de norocos
mă târăsc până la tine doar ca să simt
amprentele unei bălţi care stătea ieri pe mine
în orbitele în care fierbi

şi când pleci dintr-o dată
te prind pe sub coaste
e prea mult bine în somnul tău
e un joc neutru şi bucăţi de marmeladă
întinse direct pe carne
se amestecă gleznele
mâinile îndoite
îmi închipui cum dormi şi mă odihnesc

copiii aceştia de lapte
aceşti copii de pâine care uită
de la mână până la mână
lucirea din ochii lor
iarna din genunchi
pulberea de praf de pe umerii goi
e un joc consecvent
spart de coduri caline şi goana după spermă
vasele vor aduce o pauză
în vase ne vom spăla şi ei vor da cu ochii
de alte luciri
de altceva ce se întâmplă înainte

Anunțuri

2 gânduri despre „ipoteze de lucru, prima înşurubare

  1. asta cu instantaneele se fac ghemotoc nu prea merge. adica simplu , nu prea vad cum niste instantanee se pot face ghemotoc.
    deturnarea cu uita de la mana pana la mana imi place. nu pana la gura.
    in rest frumos balansul asta intre copilarie si prezent.
    ar fi poate insa mai intersant daca ai descrie mai mult in poem, ai face putin povestea mai coerenta si mai afanata. vad ca iti place sa tai versurile tocmai in punctele din care cititorul ar putea sa inainteze mai mult in povestea poemului.

  2. în mod clar, n’am transmis cum trebuie faza cu instantaneele. mă gândeam cum arde un clişeu la incinerare, dar ai dreptate. altfel, opţiunea se face între descriptiv sau trasare sugestivă, sarcină care cade în alegere, de data asta am mers pe un fel de incizie, dar reţin ideea. merci pentru atenţie. salve, ovia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s