o cădere, o ridicare, urmele celor pe care-i iubim

dacă te îndrăgosteşti până şi de o stradă
se lipeşte de tine cu laşitate
ceva în plus, ochii miraţi şi dorinţa aceea
eu rămân aici, adorm la aceste intersecţii

deşi ştiu că e mai greu, tot ce se poate simţi
mai ales accidentele, mai ales mâinile şi picioarele
intrate cumva în trotuarul rece
iar la ridicare, ca în mansarda lui mugur şi a gildei
să simţi căldura undeva foarte sus
foarte sus sunt, prietene
sau mi se pare mie că rotirea văzută la ceilalţi
nevoia simplă a unei gestaţii necunoscute
un joc făcut pentru a-ţi servi la ceva
inutilitatea corpului
care atunci când faci un lucru
se opune, se retrage în creier şi vede singur
ceea ce tu refuzi, e ceva străin aici
atât de străin încât visezi în două ore de somn
câteva zile de viaţă şi toate încep
să fie acte de curaj, să ceri acte de curaj
şi-o onestitate, da, ea roade, roade, macină trotuarele
clădirile vechi, structura în care discernământul
contrazice o formă de fanatism

şi întrebi ce ne facem cu golul
care nu mai poate fi umplut sau mâna ta
de la încheietura braţului, e linişte
e prea multă linişte făcută să înţelegem
iar noi ne privim muţi de spaimă
când chiar se întâmpă, s-au întâmplat
coincidenţe pe care le-am îngropa
într-un obraz cât mai mare şi cât mai murdar
şi când îţi pipăi bărbia să spui
da, tu ai fost aici, m-ai ţinut de vorbă
când eu halucinam, când eu intuiam
ce e cu toate cuvintele irosite la început
apoi cu sensul, sensul lor străbătut de străfulgerări
de apă şi orgasm, fiorul unor zile uitate
în holul mare în care am tot aşteptat
şi nu se întâmpla nimic din cele ştiute

da, prietene, decapitarea acestor zori e aici
ne priveşte cum facem fotografii păsărilor
cum tu povesteşti cu gesturi
doar cu gesturi cum cineva, la o distanţă enormă
se îndrăgosteşte de tine şi nu mai lasă din el
boala asta trăznită, sau ai vrea
să fie totul la fel
să fie printre noi numai cei ce evadează
şi se ascund pentru vremurile
când până şi noi ne ascundem
pentru câteva clipe sigure şi reconfortabile
o pensiune, o carte, un geam prin care vedem
în sfârşit se vede motivul oferit de ceilalţi
să continuăm acest mod de a verifica
dacă toate sunt la locul lor, dacă se reaşează
după o vreme când eram mari şi vii
şi dragostea nu face decât să fie ea

Anunțuri

4 gânduri despre „o cădere, o ridicare, urmele celor pe care-i iubim

  1. nu e uşor să asculţi, mai ales sunetele abia auzibile, abia perceptibile, cum nu e uşor să iubeşti şi să fii iubit, totodată, fără intermitenţe şi dezacordaje, fără omenescul greşelii în gând/cuvânt/faptă. şi mai ales nu e uşor să scrii despre căderi, ridicări.
    la prima lectură discurusul îmi păru încărcat, împovărat, îmi păru cu multe surplusuri, cu preamulte cuvinte, pentru a figua mesajul/scena/întâmplarea lăuntrică, pentru a trans-scrie despre.
    poate aşa îmi păru mie, simplu cititor, că e cumva supraîncărcat landul, aici.
    sau poate văd doar urmele. şi „dragostea nu face decât să fie ea”

  2. da, probabil că e încărcat, ar putea fi o problemă asta, deşi „barocul” acesta la nivel de elemente de componenţă e indus de amestecul de planuri şi de lungimea textului. m-ar interesa dacă se păstrează o oarecare constanţă, asta ţinteam. mişcarea rămâne, oricât ar părea altfel, una de suprafaţă, de tandreţe a limbajului. 😀 mulţumesc pentru feed-back, ela.

  3. constanța s-a păstrat, da.
    și finețea între-planurilor. și expresiaimpresia urmelor, care se discern la o relectură. precum și tensiunea bună dintre toate elementele discursului.
    merci aussi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s