nu am poeme de dragoste

răspunsul acesta îl aud mereu
un atac prin ceaţa de lângă mine
am doar un interval viu în cap
îl clatin dintr-o ureche în alta

şi nu s-ar zice că ecolul e vesel sau trist
nu se sparge nimic din ceea ce-l face
să fie viu, să se dea de ceasul morţii

şi dacă toate rămân aşa
nu se încheagă nimic viu în ele
de asta mă duc să dau cu piciorul
într-un fel de plâns cu lacrimi
cât unghia, cât călcâiul şi genunchiul

dacă nici eu nu sunt simplu, dacă nici tu nu
eşti vocea aceea străină, o blană de vulpe
pe umărul înroşit de o muşcătură
până şi urmele de sânge se scurg
e adevărat, e o muzică prin care sărim
peste obstacole, peste firea nerăbdătoare
a spărturilor dintre degete şi mai pun ceva
pe frigul acesta pătrunzător ca osul

până recapăt ceea ce e nerv
prin coridoare calde fără lovituri
pactul ce face din venus o fetişcană
cu mâini lungi, cu blănuri neterminate
mă supun, te asimilez cu detaşare
unei muşcături, încă una, în definitv
nici sexul nu e bătut în piele

Anunțuri

15 gânduri despre „nu am poeme de dragoste

  1. pai chiar nu prea ai:)

    imi place cum a iesit. mai ales ultimele doua strofe. eu as elimina strofa a doua, exceptand primul vers.
    va salutam, stimate poet.
    p.s. asta e din categoria ,, cu feeling” 🙂

  2. Spun şi eu aşa uşor că primele două strofe parcă sunt rupte de celelalte două, chiar dacă au fire mici-mici de legătură, vor să se închege împreună. Am citit apoi doar ultimele două, fără primele (am păstrat un singur vers din ele) şi îmi păru mai fain aşa. Iar începutul poemului l-am citit cu „şi dacă toate rămân aşa” – vers singular. Urmat apoi de cele 2 finale. Cam aşa văd eu. Restul pare mai mult tatonat, incert, adunat greu, ca apa. Sau aşa îmi lasă mie impresia. Oricum, e ceva diferit de ultimele texte, ceva-cumva mai diluat. Şi am încercat să mă las muşcată de text, ca să zic aşa, dar, uf. Pesemne sunt în dispoziţie de cârcoteală a textelor. Sau mă aştept eu să ieşi din coridorul ăsta.
    Şi contrazic ce spune titlul: acest autor are şi poeme de dragoste, dar ele nu urlă, nu strigă, nu-s romanţioase, pompoase şamd. Dar sunt, sunt.

  3. probabil că fluctuaţia în text poate da ceva mai multă forţă, e clar că eu nu am reuşit asta decât într-o mică măsură pentru că opiniile celor care au fost amabili şi le-au oferit, şi pe alte căi de comunicare, m-au surprins prin faptul că fiecare a luat câte ceva din text, o strofă, doua, ba prima parte, ba a doua, ba intercalate… dar nu s-a întâmplat să „aleagă” doi la fel… asta e şi cauza pentru care am lăsat textul aşa. deocamdată.

    marta, întoarcem salutul fără poet, dă-l în seninul de-afară!

    prudence, diluarea nu constituie un pericol dacă forma ei este una programată. nu cred în proiectul esenţializării până la capăt. există nenumărate spaţii explorabile, fiecare cu metoda lui. da, or mai fi şi poeme de dragoste, în fond, toate sunt de dragoste.

    mulţumesc frumos!

  4. ştii că nici eu nu cred în esenţializări până la capăt, nu asta am spus. aşa cum ştiu şi eu bine, la cât te-am citit, că forma e programată. deci, nu de pericol e vorba.
    era doar un fel al meu de a-ţi atrage atenţia să nu diluezi mai mult. sau să nu te pierzi în tentaţia asta. nu ştiu de ce am simţit asta în ultimul timp, în ce scrii. şi nu compar cu metoda lui x sau lui y sau lui z. nici nu îmi pasă de xuri yuri zuri. ştii şi asta.
    mi-ar părea însă rău să văd continuându-se scrisul tău aşa. pe de altă parte, ştiu bine că nu te laşi tu să aluneci mai departe, că pui singur frâul.
    doar am vrut să punctez o răscruce de vânturi, ca să spun aşa.
    o să încerc să nu mai atrag atenţia, mă voi limita doar la impresii.

  5. :))))) îmi plăcu asta cu dă-l în seninu’ de-afară, în răspunsul către marta-narcisa-alb-galbenă! eu mai ieri am scos: umbra mamii ei de moarte / să rămână-n podu’ lui şi mai era una, dar am uitat-o, na.

  6. Nu mi se întâmplă des să recitesc, iar dacă mi se întâmplă, e cazul volumelor, a ceea ce e în general pe hârtie. Parcă poemul ăsta m-a tot chemat după ce l-am citit acum câteva zile. Recitesc și surâd, e o stare generală, deși nu ai zice asta. Pentru că senzațiile de obicei ți le corelezi cu lucruri concrete, dar subtile. Ce-mi place e pauza dintre strofe. În text e cu mult mai calculată decât în general; e altceva. Și impactul îți imprimă un aer nou, de autor proaspăt. Poate păstrezi asta în texte viitoare. Nu mă întind nici la păreri nici la vreo mini-analiză, sper că pe viitor te voi mai comenta, nu ți-am scris de mult timp comentarii. Servus, Dan.

  7. repet ce am mai zis cu ocazia altor texte care merg pe acelasi fir compozitional, anume e bine. e mai suplu fara sa piarda forta. iar asta nu semnifica diluat.
    fireste, un risc e in orice. dar tu stii mai bine. gestionarea vine dupa.
    spun doar ca aici nu e risc de superficializare, nici tehnica, nici de continut. dimpotriva. ceva care bate mai altfel, parca mai cert si mai tanar.

  8. no, iată, zung te îndeamnă să mergi aşa mai departe. zice că nu e diluare. (eu de superficializare nu am gândit în veci şi nu voi gândi la dan mihuţ, riscul ăsta e neverever la el). zice zung că aşa e bine. apăi, atunci nici nu are sens să mai dau luntrea cu argumente şi tehnice, şi de conţinut, şi semiotice etc., fiindcă dan ştii că at. când vorbesc chiar am argumentele aduse la zi.
    poate am citit prea mult în ultimul an, şi poetică, şi critică, mai ales internaţională.
    poate regret eu că nu mai am acea contemplare atunci când privesc poemul şi amuţesc. iar asta se întâmpla destul de des la poeziile cu semnătura ta.
    aici, cu toată aprecierea pt siguranţa discursului, pt tăietură pt tehnică, pt mesaj, pt. subtilitate şi mişcare de sub text, ceva se pierde.
    aici, şi în alte câteva din ultimele texte scrise de tine.
    dar nu e nici un bai, fiindcă ieşirea la ţărm poate fi surprinzătoare, chiar şi pt autor, şi pt orice lector mofturos ca mine.
    iar spiritul danului mihuţ oricum va fi şi suplu, şi tânăr, chiar şi la jde ani. mai ales în scriitură, nici o îndoială aici. chiar nicio.
    la toate bune, toate vânturile.

  9. vivant toti, pe bune!

    zung zice sa admitem ca e misto sa avem opinii diverse
    si sa admitem ca autorul oricum alege ce vrea din opiniile care i se prezinta
    ca niciuna nu este, indifirent de argumente, un „drum de ales”
    asta numai autorul, oricare ar fi el, decide
    asta zice zung
    si nici macar nu a acuzat ca ar fi zis altcineva de superficializare :))
    n a zis nici ca x sau y nu e tanar

    asta mai spune zung, daca e sa se intinda si el
    cat despre diferentele de opinii, lui zung ii plac de moare, nu trebuie sa placa si altora, dar asa se repeta zung, ce sa i faci
    plus ca daca diferentele nu sunt pretuite ca fecunde, se devine din inruditi spiritual haita
    si asta ar fi in dauna tuturor

  10. da, e mişto să fim diferiţi. şi nici nu a spus cineva de o cale sau alta. alegerea este a celui ce alege. şi aşa mai departe.
    da, fiecare decide. în scriitură. în orice.
    asta e de ne-negat. indiferent argumentaţie. de poezie. sau altceva în viaţa asta.
    iar îmbogăţirea prin diferenţe e necesară. mai ales fecundă.
    fiindcă nu haită.
    măcar spiritul. şi să rămână.
    şi aşa să ne amuzăm, să râdem.
    vivat!

  11. şi, vorba aceea, pe care o şi citez, de amuzament, desigur, fiindcă a fost adus, cu emoticoane cu tot, în spaţiul de mai sus: „punct pe acest subiect”. aici şi oriunde. am perturbat, eu cel puţin, destul, şi atmo, şi sphera.

  12. hehe, dragilor, ar fi mult de povestit, după cum bine ştim, apărarea argumentelor, lupta şi tot ce curge din percepţia noastră despre chestia asta cu scrisul în care ne mişcăm, totul e discutabil şi e normal să vedem ce păreri avem . înotul nu e deloc uşor, dracu ştie, până şi faptul că acvariile astea par să nu aibă apă uneori şi nu se ştie ce formă de propulsie avem… fiecare îşi clarifică strategia după felul în care, după asimilări succesive, ba livreşti, ba trăite, dă formă unor daimonioni instructivi la nivel de intelect. sau afect. pentru mine e bine să fie un fel de amândouă. e penibil să justific direcţia pe care o aleg uneori, nici eu nu ştiu ce va ieşi, dar e bine să avem încredere în arderea aia care o vedem la cei din jur şi care, implicit, e modul de mişcare. ce fac pe-aici e fuga de confesivul sau pseudoconfesivul şi nuanţele lui, chestii pe care le’am practicat o vreme. cred că vremea asta ajunge şi e timpul înotului spre spaţii mai concentrate. spaţii care pot părea diluate, accept asta, sau din contră. particularizarea discursului, zona semantică, procedeele, orice ar contribui la o formă ce tinde spre izolare constructivă, toate astea pot da senzaţia unui inedit incomod. poate nu incisivitaţile tehnicizante descriu o zona afectivă clară, dar creditul trebuie dat… în fine, nu mai vreau să insist decât pe faptul că polemica face bine. clarifică.

    mădălina, merci pentru credit. apreciez forţa ta polemică şi pacea ei.

    ela, e bine că vezi demarcaţia, pentru mine e semn că am intrat în altă zodie a scrisului, sunt adeptul mişcării pe registre şi cred că e drept să-mi cer spaţii noi. nu cred că puneam la îndoială nici raportarea ta la achiziţiile teoretice, nici rezerva, firească dacă stau să mă gândesc, la o direcţie faţă de care ai tot dreptul să fii suspicioasă. alegerile noastre determină reacţii diverse, important e să nu devenim categorici în manifestările polemice, nu a pus nimeni piciorul pe grumazul poetic al celor care încearcă azi să gesească o cale. calea. trebuie să avem răbdarea de a vedea dacă e o fundătură sau nu.

    raul, te aşteptam. evident, mă bucură observaţiile tale. te mai aştept. mai ales când se vede ceva. sau când o iau aiurea, mai ales atunci. haios, în momente de acest fel toată lumea tace.

    plecăciuni, dragilor!

  13. dan, creditul meu pentru scriitura ta, aici, da, sunt categorică (mai sus am încercat să clarific mai ferm), l-ai avut din 2005, de la primele texte citite la tine, îl ai şi acum, şi îl ai şi pe mai departe, indiferent pe ce cale o iei (fiindcă ai schimbat câteva, în aceşti ani). şi care va fi Calea. şi când tac, şi când nu, încrederea în ceea ce/cum scrii este dată de la început oricum. şi nu doar pt poezie. chiar şi pt proză, critică etc.
    iar răbdare pentru toate acestea este în „acvariu” ici, la toţi cei care te citim de atâta vreme.
    fainfain mai ales cum ai dat şi sens şi limpezire şi certitudine la multe lucruri în răspunsul de mai sus.
    a plus!

  14. hm…samburele de mar cere carne de mar, cel de cireasa, carne de cireasa, cel de piersica, una de piersica,daca se poate vorbi de un soi de conditionare a nuantei si aromei stilistice fata de samburele ideii -emotiei-imaginii din pantecele textului…
    si apoi, ideea are nevoie de spatii largi in care sa se miste, libera si suverana, nu vad suveranitatea cuiva ori a ceva altfel decat cu un spatiu generos in juru-i, aglomerarile si contorsionarile excesive o stanjenesc si-o fac sa se incrunte si sa bata din picior
    deci, respira adanc, dan mihut, respira pana in talpi, n-o sa mori, n-o sa te mistifici

  15. ela, nu era vorba de credit, nu asta puneam în discuţie, dar înţeleg care’i ideea. răbdarea aia e şi lucrul pentru care merită să dau din vâsle. 🙂

    noemi, ete, d’aia suntem noi liberi atâta timp cât respirăm aerul celor din jur, cei care ştiu când sâmburele simte ce fel de carne îl înconjoară. că dacă n’ar fi aşa, multă linişte ar mai fi în sapţiul irespirabil. respir, respir, cât timp nu’s distrofic, respir. nu ştiu dacă şi tălpile participă la respiraţie, le’am cam mistificat în ultima vreme. treaba de echinox.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s