oarecum fadă, dar e frică

ce-ar fi fost de ales din zâmbetele astea
complicate sau vestea tâmpită că vomit sânge
mânile ajung la capătul impersonal, o fâşie albă
şi respiraţia bruscă atunci când îţi apăs plexul solar

nu trebuie să se oprească nimeni
e bine aşa, e cel mai uscat
mod de a odihni

sunt zilele astea pe care le dau cu spumă
le rad ca pe-un puştan de şaisprezece ani la prima
întâlnire şi nu ştiu dacă mai ajunge, e aglomerat
fiecare se grabeşte, îmi înfund fesul pe cap
n-am mai purtat fes de ani câţiva ani dar acum
mi-e frig, îmi număr degetele şi vorbesc în gând
şi cred că toată lumea se îmbolnăveşte
nu numai noi

şi stăm cuminţi după toată agitaţia
într-o căldură aproximativă până nu te mai aud
e nedrept, asta îmi spui, dar intimitatea
supunerii e mai potrivită decât pumnii strânşi
sau revolta care se strânge ca un animal în gât
şi după o arcuire scurtă se aruncă în gol
privesc cum cade, cum se iroseşte o parte
atât de tânără
din tine

Anunțuri

9 gânduri despre „oarecum fadă, dar e frică

  1. îmi plăcu modul acesta de a (se) odihni, îndeosebi când (se) atinge capătul impersonal, chiar dacă preţul pentru această atingere anume este starea de rău, voma cu sânge. întotdeauna este un preţ „tâmpit”, chiar dacă şi numai în raport cu timpul dintre stări.
    am citit iniţial, în fugă, „sâmbete”, în loc de „zâmbete”, şi se schimba brusc planul spre apele sâmbetelor. deşi, na, unii oameni chiar şi atunci când li se duce ceva/cineva drag pe apa sâmbetei, au un anume zâmbet, mai mult sau mai puţin simplu/complicat.
    şi plăcut surprins planul următor, al timpului adolescentin, arhitectura asta instabilă azilei, ca şi prima îndrăgostire, ca şi orice următoare îndrăgostire. uneori (se) ajunge la întâlniri, alteori nu. fiindcă frigul ne opreşte, indiferent ce înseamnă el. o febră-de-gheaţă. un fel de a număra degetele, să vedem ce ne-a mai rămas.
    frumos plasată acolo intimitatea supunerii (ca şi planul aproximativă – potrivită). şi revine această aruncare în gol, în alte texte prăbuşire, în alte texte cădere. în fond, da, tot un fel de ducere pe apa sâmbetei. fiindcă irosirea acelei părţi din sine, atât de.
    plăcut textul cesta, la această primă trecere agale prin el. oi vedea peste un timp ce privire voi avea asupra.
    (typo: grabeşte – grăbeşte)

  2. uite a praise pentru frică în care laşi discursul pe păşuni pe care de obiei le refuză acest discurs lucid al tău.
    dar eviţi pateticul, rămân ritmul tandru şi transparenţa.
    place, pentru că e bine să nu anchilozezi macazul doar acolo unde ţi-s familiare o anume construcţie şi o semantică sofisticată.

  3. ela, m-ai amuzat cu apa sâmbetei, dar existând o puternică tradiţie a sâmbetei, e drept, mai mult legată de ritualurile marii treceri, evident că era de evitat în context. dar tot în marea trecere rămânem. mda, poate am folosit prea des, în texte, aruncarea în gol. 🙂

    zung, văd că înurajezi susţinerea discursului în spaţii largi. da, tentaţia e inversă la mine şi e de gîndit un pic. cât despre macaz… să nu-l fac un fel de caruselcă m-am dus pe copcă. sau nu.

    ave!

  4. volum bilingv mai la toamnă, zici? ohooo, asta da surpriză, oho. adică e deja septembrie, deci… cel târziu în noiembrie apare volum bilingv? bine ar fi aşa ! când o fi, numai să fie! aşteptăm, aşteptăm! (şi de ce nu unul numai în engş. e grele, e grele, dar ce, vorbeam eu vreodată de chestii uşoare? alea le puate orişine. eee)

  5. ela, nu e prudence să faci mişto de mine sub aparenta nepricepere a situaţiei. evident, expresia „la toamnă” avea sensul „la paştele cailor”. 🙂 de ce nu te faci tu editor dacă vezi că e grele şi crezi că ai putea să le faci mai uşoare?!

  6. wrong… deoarece
    1. nu făceam mişto; acel „la toamnă” al tău era cam ambiguu; ar fi putut fi toamna asta (ceea ce nu prea se poate, că e deja sept.), fie cea următoare (ceea ce ar putea fi posibil); eu chiar am luat în serios şi am vorbit serios despre.
    2. editorialistice tot fac de vreo 10 ani şi cam ştiu că e grele, deci nu cred deloc că le-aş face mai uşoare (de unde-mi atribui grandomania asta, dan? ciudată chestie. m-ai surprins… ). dar întrebarea ta poate fi aşa: de ce nu îţi faci tu editură? şi răspunsul meu ar fi: tocmai fiindcă lucrând în edituri, ştiu în ce hal e de greu.
    3. promit să nu mai dau buzzna cu aşa chestii grele.

  7. şi: scuze şi pt. că am plasat la acest text, din greşeală, răspunsul (anterior) despre volumul bilingv, locul lui era, desigur, la dannish report… şi cele ce urmează tot colo ar fi trebuit să fie. uf.

  8. eu vorbeam de editor pe partea asta, de literaturi. că nu editurile lipsesc poate, ci editorii care să ştie ce trebuie publicat şi ce nu. aici mă gândeam că ar putea fi făcute lucurile mai uşoare, dar cred că ai înţeles altceva şi te-ai cam ofuscat. mă rog, îmi cer scuze.

  9. ufuf, e grele rău ce îmi ceri (nici volum bilingv măcar nu am scos eu şi, uite, te îndemn pe tine, ruşine să-mi fie :))), mai ales că 80% din timpul meu este pe alte teritorii. dar să ştii că mă tot gândesc de vreo 2-3 anişori ceva editorial care să îmbine lucrurile, va fi tare greu, dar…
    no way ofuscatu’, doar mă mâhneam în mine cu grelele astea şi neputinţele de a le face să fie mai uşoare.
    şi recunosc că am „talent” la a alege grelele. d-aia fără să vreau mai buzznesc cu ele şi peste cei în care am speranţa că ştiu şi pot să le împlinească.
    so, batem palma editorial literară amu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s