old poems – the great cold

frisoanele vin întruna, stările de răceală mă golesc
corpul a rămas o urmă care mă trădează în fiecare zi
a acestei ierni pustiite de ura zăpezilor, de respiraţia
ce încearcă prea des să prindă gheaţă spre tine


e bine să ai un om în care să stai cu iubire, un fel de chirie
să-ţi spună: te iubesc, intră în mine, măcar până-ţi trece
să scoată lucrurile dureroase din tine, oasele de exemplu
ai răcit până la oase şi nu mai sunt bune, nu e nimic
se găsesc altele, alţii au forme mai uşoare de gripă
de iubire, suportă un transplant, chiar vor ţipa de fericire

Anunțuri

2 gânduri despre „old poems – the great cold

  1. am eu deja-vu-uri sau chiar este o poezie mai de acum un an – doi, refăcută, modificată un pic? recunosc expresii, versuri.
    greu cu transplanturile, chiar şi de cuvinte. mai ales vara, când apar de niciunde frisoane, răceli, şi nu e loc nici în tine, nici în celălalt. dar acum nu e nici iarnă, nici vară, e septembrie, e bun pt oase., da, mai ales pt. osatura poemelor. se reface măduva, energia lor. să vedem mai departe

  2. chiar e vechi, de-aia am spus old poems. neschimbat. iar vara, aşa cum mai e, mai are şi ceva iarnă prin ea, iar dacă nu are, se poate aduce un pic. că, deh, cresc chiriile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s