De la Rîm ne tragem şi acolo ne vom întoarce

O călătorie cu autocarul până în Italia, fie ea şi cu scopul unui concediu pe alte mări, mai adriatice, ar putea fi un mic prilej de bucurie pentru cei deprinşi cu modul acesta de călătorie, asta dacă mai există aşa ceva. Desigur, credeam că fac parte din categoria asta, cumva m-a atras ideea că voi merge în jur de 35 de ore cu un autocar dacă nu mai puteam pupa avion sau tren. Mă şi gândeam cum, proţăpit în scaunul nu foarte comod, dar suficient de prietenos, voi şerpui pe câmpii, mă voi furişa printre coline şi munţişori, mă voi strecura prin tunelurile celor 4 ţări prin care trebuia să trec până la destinaţie. Şi, după ce compania de transport s-a hotărât să ne îmbarce după o întârziere românească de jumătate de noapte pe care am petrecut-o în luxoasa autogară internaţională Rahova, am început, nervos şi încrezător, călătoria. Bineînţeles că nu am de gând să povestesc despre drumul până în Italia, nu scriu aici un jurnal de călătorie, doar că această lungă introducţiune creionează contextul unei experienţe muzicale rarisime la care, în naivitatea mea, nici nu mă gândisem, căci, curând după ce hardughia de autocar s-a năpustit către destinaţie biciuită de mâinile şi înjurăturile printre dinţi ale încruntaţilor şoferi, boxele împrăştiate sistematic pe lângă gurile instalaţiei de aer condiţionat au aruncat către urechile călătorilor balcanica muzică divină pe care o categorie de conaţionali cu etimologie de alcool jamaican ne-o împărtaşeşte de câţiva ani, soma şi panaceul, elixirul şi miracolul. Maneaua. Am socotit eu, m-am tot scărpinat pe scăfârlie, m-am gândit că sunt un mare idiot că m-am găsit să uit tocmai acum i-pod-ul care m-ar fi izbăvit. Aşadar, vreo 3 zile şi ceva dacă socotesc şi drumul de la întoarcere, am avut timp să ascult, să fac clasificări, să observ comportamentul ascultătorului pentru că, exceptând câţiva rătăciţi, companionii mei erau, mai mult sau mai puţin, fani înveteraţi ai manelelor. S-a tot scris despre manele, tone de hârtie şi mii de giga stau mărturie a efortului mental pe care foarte mulţi îl fac ca sa priceapă ceva din fenomenul care, de mai bine de 20 de ani, la început mai cătinel, deh, orice sindrom are nevoie de o perioadă de incubaţie, apoi cu puterea taifunelor, a scuturat mare parte a creierelor unei mari părţi a Europei. Născut în basca ţigănească a etniei rrome şi implementat în locuri strategige, acest copil răsfăţat a căpătat nume variate şi a devenit extraetnic, românaşii l-au luat în braţe, l-au legănat şi l-au hrănit la propriul sân. Ce să mai vorbim, l-au adoptat şi, odată cu năvălirea în spaţul Schengen, l-au făcut un Goe globetrotter. Dar cum a ajuns atât de repede o modă, un fenomen social, cea mai ascultată muzică în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi apoi aiurea, asta e chiar o chestie de antropologie muzicală. Cauzele care au dus la situaţia în care un germen etnic a ajuns să fie fecundat de o naţiune întreagă n-ar fi aşa greu de găsit. Păi, ce se putea întâmpla cu românul hrănit cu porţii grase de kitsch servite de Tezaurul Folcloric din care singura chestie plăcută era genericul care plimba un cal pe-un tăpşan, un picior de plai în gura de rai a lui Dumitru Fărcaşu, fagotistul şi clarinetistul foarte apreciat de altfel. Şi din butaforia pusă la cale de tăvălugul comunist sub egida Cântarea României (săracul paşoptist Alecu Russo, ce a devenit titlul cărţii sale!), apărea vocea suavă a Marioarei Murărescu chemând mânjii şi mânzele naţiei la reproducere folclorică de se tăbăceau palmele ascultătorilor de pe marea scenă a ţării care se uita la micul ecran. Identitatea naţională murată în folclor, costumele tradiţionale din ce în ce mai împopoţonate şi exotizate, textele mutilate de culegătorii de folclor autentic, zicălaşi de mâna a paişpea aduşi cu arcanul să dea tonul la entertaining-ul naţional, toate acestea sunt elementele care au distrus ce mai avea ţăranul român sub calotă şi ilic. Lăsat fără lot, făra cal, bou sau dromader, târât între sapa colectivei şi fabricile oraşelor, devenit ori ceapist stahanovist, ori lăcatuş mecanic urbanizat, n-a mai ştiut săracul ce să mai cânte. Iar cetele de Dolăneşti, Loghini, Lătăreţi, Ciobani şi Vicoveni au fost sfătuiţi tovărăşeşte că folclorul nu e ăla, e celălalt. Doina pe care o îngăimase săracul rumân a devenit peste noapte un text spălacit despre mândruţe anorexice în perioada pubertăţii şi neicuţi fuduli care sar pârleazurile implicaţi în ritualurile de împerechere desfăşurate între campania de însămânţare şi prima praşilă. După vreo 20 de ani de cântare a României şi de preţuire a tezaurului folcloric, era şi normal să ajungem pe cele mai înaintate culmi de civilizaţie şi progres, omul nou şi spălat pe creier apoi ajuns de capul lui a fost uşor de pervertit de maneaua veselă şi împânzită de vulgarităţi şi înjurături scabroase. Degeaba a mai încercat unul şi altul, rătăciţii de turmă, să redea românului ce e autentic în folclor, el tot la posturi gen Etno sau Traf se hrăneşte spiritual. Tinerii sunt seduşi de mascaţi macho cu sistem turbo lover, de lovelele aruncate în tavan sau lipite pe frunte, de îndemnurile la reconcilierea cu alcoolul şi fetiţele care curg mioritic din merţane şi vile povârnite sub mulţimea turnurilor şi turnuleţelor. Apucături sexuale, răfuieli, bişniţa, golăneala, şmechereala, haladeala, baştanii, barosanii, ciumeţii, acestea sunt câteva din elementele de bază ale înţeleptului mesaj cultivat cu asiduitate de sacralitatea maneliferă. Şi cine nu suportă… „pumnii mei minte nu are”. Cealaltă parte a populaţiunii, cea nerăpusă de sindrom, a căutat panicată explicaţii, a bătut indignată din picior, a repudiat, a ridicat pumnul de intelectual firav în aer şi a ameninţat cu încadrarea speciei la subcultură, barbarism şi alte etichete. Era şi normal ca microbul să nu poată fi combătut prea lesne, aşa că mare parte a năpăstuiţilor a aşteptat ca fenomenul, ca orice fiinţă vie care se naşte, trăieşte şi dă colţul spre cele veşnice, să-şi găsească singur extincţia, dar extincţia se mişcă precum tranziţia şi, apucătură de mişcare sportivă manelistă, dă din buric pe loc. Că trecu vremea aia cu „trei paşi la stânga binişor şi alţi trei paşi la dreapta lor”. Ba, lucru neintuit de mai nimeni, pentru a deveni şi mai periculos, acest terorist simpatic numit manel se îmbracă din când în cînd în straie populare şi pretinde că ar fi folclor, iar câţiva dintre manelişti încep să dea lecţii de etnografie şi românism sau rromânism, că, după cum spunea fiul unui celebru violonist, nu va mai trece multă vreme până când Romania se va scrie cu doi de r. Noroc că spectrul Italiei, patria care s-a format pe locul de unde veneau o parte din strămoşii noştri, respectiv 50%, romanii, a început să-i atragă pe cei care nu au făcut un rost în ţară din munca cinstită, cum se mai întâmplă şi uităm din cauza faptului că exemplul negativ devine formator de opinie. Şi cum făcură năvălitorii barbari cu un mileniu şi ceva înainte, aşa fac şi băieţii ăştia care, dacă s-au văzut rromi, nu mai vor Rromânia, ci de-a dreptul Rroma! Acestea şi multe altele îmi trecură prin cap în tot acest timp cât am călătorit afară din şi înspre patria mamă. Drept pentru care am scris acestea cu sufletul împăcat şi rugându-mă să nu cad în ura şi dispreţul inteligenţilor care au înţeles că acestea sunt metodele prin care ar limita pierderile provocate de fenomenul susnumit. Şi jur cu mâna pe inimă că nu mă voi mai expune la o altă întâmplare asemănătoare, mereu voi avea pregătită minunea aia tehnică numită i-pod pentru ca, în împrejurări vitrege, să apăs un buton şi să mă teleportez în spaţii muzicale care nu mă agresează şi nu-mi produc cugetări precum cele de mai sus. Deşi, parcă-l văd pe regeretatul şi simpaticul domn George Pruteanu spunând că ignorarea unor realităţi face parte nu din altceva decât bagajul strategic al ignorantului şi nu asta trebuie să facem, ci dă-i şi luptă şi luptă şi dă-i! Dar, după cum ştiţi şi dumneavoastră, vremea eroilor a trecut, mânca-v-aş!

Anunțuri

17 gânduri despre „De la Rîm ne tragem şi acolo ne vom întoarce

  1. Eu sunt prea scarbit ca sa mai spun ceva care sa sustina cele mai sus scrise… oricum, au toti „mazlinii” astia de doi bani mai multe drepturi decat noi in tara noastra… da`mi aduc aminte ca atata patima si insufletire gaseam in interioru meu cand Gavril Olteanu cu „Sumanele Negre” puneau picioru in gatul tuturor boratilor din Ardeal , asa s`or ridica si p`acilea cativa tupeisti sa dea cu toti tiganii astia de pamant.

  2. meştere, parcă am mai vorbit despre asta. nu, tupeiştii care să dea cu ei de pământ ar face mai mult rău. e prea complexă situaţia s-o rezolvăm noi din două păreri şi, mai trist decât atât, e ura şi nepăsarea nostră. nu vom rezolva nimic aşa, deocamdată ne simţim mai bine că o parte din ei e ascunsă după graniţe. în felul acesta suntem scutiţi de efortul de a-i suporta. vom vedea dacă asta e o soluţie, dar ar fi bine să ne uităm ce au făcut alţii mai deştepţi şi noi abia începem ceva firav, dăm puradeii la şcoală, chipurile. că organizaţiile de etnie romă ştiu să oragnizeze miss piranda, nu să strângă bani pentru aia care trăiesc în mizeria din ferentari cu gunoiul dintre blocuri până la etajul 1. i-am pus la muncă sute de ani, i-am ignorat după ce n-au mai fost robi, îi mai ignorăm încă 2000 de ani. deh, uite că m-am aprins şi devin incoerent!

  3. sa inteleg ca ti-ai uitat originile Dane!?Si acum crezi ca ii poti pacali pe toti? Te uiti in oglinda si nu esti tuciuriu asa cum sunt o parte din neamul tau.Ipocrit tigan.

  4. cred ca cea mai grava problema a noastra nu sunt romii si nici manelele, ci extraordinara forta de contagiune pe care o demonstreaza si-o impun, axiologic. de parca nonsalanta cu care isi lafaie autenticitatea de robi umiliti un intreg feudalism mioritic si-a gasit , pervers, complici , fix in ceea ce natura umana are mai fragil, mai derizoriu, mai imund. ei sunt autentici, cumva, noi suntem alienati, ei se supun in felul lor, legii supravietuirii , noi ne lasam sedusi si digerati. cand omul la locul lui injura, se ia de gat cu vecinul de scaun in tramvai, cand scuipa in capul batranei care nu alearga pe scari, cand da cu sisul si apoi se da martir cu spume la gura, cand se tiganeste ca la gura cortului, oriunde i-ar fi rezidenta din buletin, cand isi manelizeaza constiinta oricate credite scolare ii amprenteaza diploma, inseamna ca nuanta epidermei nu mai e decat o problema de beauty center. nu cu romii avem noi probleme, ci cu tigania din noi si pe asta n-as scoate-o decat cu forcepsul , ca pe-un avorton putred si puturos. si i-as da foc in public, inclusiv pe blogul asta

  5. ERATA LA noemi k

    GENA TIGANEASCA, pe asta n-as scoate-o decat cu forcepsul , ca pe-un avorton putred si puturos. si i-as da foc in public, inclusiv pe blogul asta

    ASA DA E CORECT. fiinca mai bine ca mine nu cunoaste nimeni problema invatata de la maestrul Dan (care oricum da bine pe net dar prost in ADEVAR)

  6. noemi, cred că maniheizezi chestiunea lipsind-o de echilibrul necesar unei analize obiective sau direcţionând spre altceva. cred că răul ăla desprins de explicaţiile unei evoluţii ontologice normale şi care-şi face de cap prin societatea noastră ar face obiectul altei discuţii. eu am vrut aici să evidenţiez doar anumite aspecte sociale fără implicaţii hermeneutice. şi dacă tot vine vorba de disfuncţionalităţi, am lăsat comentariile dementului care încaderează comentatiul tău tocmai pentru a reliefa că ai putea avea dreptate în anumite cazuri. reţeta ieşirii inexplicabile în decorul insanităţii e atât de frecvent întâlnită încât ne putem pune problema unei forme grave de tarare. mulţumesc pentru intervenţie.

  7. era doar o opinie, in treacat…m-am enervat , m-am uitat in calendar si am vazut ca e una din cele 7 zile ale anului in care am voie sa-mi arat enervarea injurand.nu tiganeste, ci noematique.

  8. nici nu te trăgeam de mânecă să nu faci asta, înjurăturile pe profil noematique nu se vând la tarabă, nu se găsesc la mall, nici la intrarea în rai, poate doar pe la răspântiile prin care caii morţi şi-au pierdut copitele. cred că rau face cine le caută, nu cine le înjură. binevenită oricând.

  9. de ştiut cine e, ştiu eu, dar ce vrea nu cred că ştie nici el. nu cred că ai putea înţelege ceva. şi eu te salut!

  10. tot iresponsabil ai ramas, ironoic si fara pic de bun simt, tipic genei si rasei. Dar totul are un inceput si un sfarsit. Oricum intr-o zi vor aparea toate fetele tale PENTRU TOTI si atunci va intelege si muza ta „noemi k” MARELE MISTER.

  11. mmmmmmmmmm…deja mi l-ai facut irezistibil pe dan mihut, d-le/ d-na zet…precis nu conspirati impreuna ca sa fiu definitiv vrajita si enmusata, comme on dit?

  12. meştere, eşti simpatic cu profeţiile astea, încearcă apocalipsa de birou sau ghicitul în ridurile broaştei. amuzamentul nu se opreşte aici dacă văd că discernământul matale e dincolo de orice tratament ambulatoriu. e prima dată când îmi înving refuzul de a-ţi adresa câteva cuvinte şi cred că va fi şi singura. eu zic că e mai bine să ocoleşti spaţiul ăsta.

    noemi, vorbeşti de funie în casa lui ahab, mânuitorul de harpoane? da, conspirăm, creştinul de mai sus se puse pe invocarea misterelor iar puterea lor va duce la pierzanie pe cel ce va îndrăzni să privească feţele lui ianus! the absolute truth is terrible!

  13. Ooooooo!!!!, sarut mana marelui maestru Mihut si ii raman indatorata pe veci pentru ca si-a pierdut timpul tastand un raspuns .
    De ocolit sti bine ca nu pot dintr-o cauza simpla -TE IUBESC-.
    E de apreciat tehnica „matale” cu diversiunea ieftina. ca vezi Doamne e nebuna si trebuie inteleasa asa de crestini.
    Si totusi am un compliment pentru necenzurarea blogului care da a BARBATIE.
    „Ianus era zeul uşii, al sărbătorilor şi riturilor de trecere şi al fenomenelor de tranziţie” – cam semeni.

    noemi cu siguranta ca esti vrajita de ce citesti vis-a-vis de MAESTRU. care reprezinta o paradigma a spatiului virtual si nu numai, generand multiorgasme muzelor.

  14. Dom’le’Mihut, v-aţi cam dat foc la valiza de lemn a soldatului cu ce aţi scris aici! Vă spune un veteran înrăit, zău! Căci fenomenu’ e deja supradisputat, supravehiculat, suprasaturat pe toate părţile şi prin toate cotloanele europene (daca nu si peste). Iar asta cu sexu’, şi drogu, şi maneaua, e deja molotova cokteilizarea. A ex-plo-dat rromania, dom’le! Praf şi pulbere culturală!
    Tomiseismul dvs. văd ca a provocat seisme şi aici, cum se întâmplă de câte ori se scrie/vorbeşte despre manelisme. V-aţi atras chiar şi admiratoare denigratoare şi manelatoare, din ţara zânelor, care parcă nu există. Dar, dacă vă iobeşte şi zâna, să vă scuipaţi în sân, să vă duceţi la descântat, că parcă asta de vă bântuie pe aici, e cam ne.. dusa la biserică.
    Vă mai citesc şi eu printre ordine şi legi şi jos arm’, ca m-aţi amuzat în seara asta cu rîmu’ şi rrâmele ce se ţin de coada dvs.

  15. domnu’ veteran, adevărul este că, în afară de veteranul de bunică-miu, „ţigan borât” trecut prin două războaie mondiale şi unul comunist, nu m-a mai vizitat niciun alt veteran. aşa că nu ştiu cum să mă adresez. „cocalarul” de bunicu avea virtutea militară de la mărăşeşti, pe dumneata nu îndrăznesc să te întreb ce şi cum, mi-e să nu-mi dai în cap cu vreun ordin mihai viteazu. aşa că îmi reprim alte comentarii cu privire la comentariu dumneata. fiecare vede ce e de văzut iar priceperea vine şi ea cum poate, depande de la caz la caz! pe loc repaus!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s