anarhia celofanului

desfac un ou în bucătărie, vin pe la spate şi mă ating şi atingerea e părul de pe spate, eu, eu cu oul în mână, un prilej de călătorie. bagă-mi limba-n ureche, bagă-mi limba în ochi apoi vom călători din ureche spre ochi, din ou spre obiectele din jur, singurele care-s făcute din altceva decât din mine şi dacă înainte durerea era fizică, o bucată mare de celofan întinsă la maxim pe care treceau gândacii şi tropăiau până la sufocare, leşin, acum am o traheotomie de serviciu zâmbind de departe, durerea e ca o

limbă scoasă, o sfidare pentru compasiunea faţă de cei din jur, uite, inteligentule, eşti făcut cu filet să poţi lăsa o coamă pe situaţiile prin care treci apoi mutăm cadru. stau în baie şi-mi curăţ părul de pe spate, îl curăţ până mă enervez. nu pot spune că vin şi mă ating pe ou, e penibil, e penibil, tot efortul meu de a creşte animale de casă în apropierea scurgerilor prin care dispare totul, câinele meu n-a mai ieşit din sifon de-o lună, se-aude în fundul pământului un lătrat iar noi ne comportăm mai frumos

ne punem bavetuţele, ne dăm mâna peste masă, oul pe platou în mijlocul mesei şi părul garnitură, rugăciunea unei vechi familii catolice de galinacee care a locuit în acest ou, trei pui şi-au făcut nevoile în acest univers galben cu muci albi în jur, soarele şi razele lui. apoi au încetat să respire. ştiu că poveştile se aseamănă, nu-i aşa? şi celofanul se strânge, e o tuse înfundată, o miniatură calină a celor ce se întâmplă zilnic

Anunțuri

7 gânduri despre „anarhia celofanului

  1. împotriva durerilor de cap noptace, mă mai tratez cu un comm scurt aici, că tot postaşi textul în timp ce lăsai celălalt comm la refugiaţi.

    parcă ar merge fără „singurele care-s făcute din altceva decât din mine”, în prima parte. şi fără „ştiu că poveştile se aseamănă, nu-i aşa?”, în ultima, nu ştiu de ce dar răzbat oricum din text, din mesajele lui.
    şi colo cu tot efortul – dispare totul
    şi oul pe platou.
    asta aşa la prima lectură.
    exclamaţia mea la final a fost: „e teribil, este. chiar e.” (nu mă refer la imaginar şi la corespondenţele dintre obiectele poetice). nu îţi „traduc”, fiindcă cred că înţelegi mesajul bine

  2. nu recunosc eu mana autorului, ori ca nu ii cunosc destul de bine scriitura. sau ai scris noaptea si erai obosit. tocmai citeam ceva din urma de la tine, si se vede ca poti mai mult. asta inca mai merge:

    durerea e ca … o sfidare pentru compasiunea faţă de cei din jur

    boo, mi-a trecut pofta de omleta.

  3. Pai altfel cum? Prima parte ma duce cu gandul la o anume bucatarie unde oul e stapan si are cel mai bun gust (si sus si jos), fie el omleta sau prajit! E cineva care nu stie cat de mult iti plac tie ouale………?????????? E clar, ori ne bate soarele in cap, ori ne batem noi cu oua! OUATA dimineata fuse asta in care gaina isi puse amprenta pe tine! Tine-o tot asa; doar de-aia toti copiii cunosc povestea pungutei cu doi bani (norocul mosului ca de oua baba era satula!) Erai in alta piele decat cea de sarpe (una necunoscuta noua)?

  4. te asigur că fetele nu ştie.

    acest text este un text secsi.

    cheia lui e aici:

    „câinele meu n-a mai ieşit din sifon de-o lună, se-aude în fundul pământului un lătrat iar noi ne comportăm mai frumos”

    cine află cine e câinele, reuşeşte şi să priceapă.

  5. ela, da, ar părea că sunt părţi şubrezite alea pe care-ai pus degetul, dar cum nu e un text cu pretenţii onctuos-metafizice, nici plămânul respiraţiei fireşti, predispunerea dark-ludică care se poate transforma în cheie dark-humour înghite imperfecţiunile sau aşa mi se pare mie. pentru că şi de-aia „e teribil”

    ecaterina, nu e treabă de mână aici. uite, dacă e să glumesc, găina nu se caută tot timpul de ouă, depinde de anotimp. şi doar cu degetul. iar dacă aşa de repede ne trece cheful de omletă… ce trebuie să facem, să trecem la ortodoxia iudaică doar pentru că ouăle catolice sunt ouate noaptea? nu, ecaterina, nu!

    corina, cum le scriu pe toate, folosind doar 6 deşte din zece. alea mari stau pe rama tastaturii, alea mici în nări. adică ele narează, nu eu. cred că de aia eşti aşa de vehementă, degeţelele alea mici n-au ajuns cum trebe în creier să-l scormonească şi să fie nararea pe plac. deh, dă-mi două la fund!

    noemi, ah, astea sunt elitisme. dacă luăm perfecţiunea de coadă şi o îndopăm cu grăunţe, rezultă pâté de foie gras postraţionalist, dar franţuzesc, nu ouă dogmatice!

    nu uiţi, în textul comentariului tău m-am încurcat mai rău decât în orice text al meu. iar ai citit vasile lovinescu de pari într-o aşa familiaritate cu fenomenul ouălor de gerontoraptor neexploatat eficient de femela sa mai puţin ouătoare?! cred că vrei să-mi sabotezi întreprinderea printr-o epicitate analoagă. dar tot eşti binevenit (ă).

    donottouch-ule, ete o problemă care ar putea fi pusă extrem de corect dacă personificarea simţurilor n-ar fi o glumă onestă dar cam zăpăcită. dar fenomenul produce inducţie. mi-a explicat cineva cum e curba lui gauss în receptarea unui text şi cred că, dacă stârneşte şi la astefel de idei, asta e bine. mi-a plăcut unde te-ai dus, chiar mişto-mişto! şi ai dreptate rău de tot. nu cu câinele, dar cu sifonul… e exact.

    salve şi mulţumiri de vizită, dragii moşului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s