testul sclavilor


apăs pe butoane, reglez răcoarea din seara asta
vârsta pe care vreau s-o am
într-o colecţie numismatică
relaţiile
bătute cu ciocanul pe ilău
aşează ouăle sub cloşca discuţiilor
cuminţenia mea seamănă cu o balenă
înverzită de algele
presupunerilor
strecurăm printre cuvinte un suc mai tânăr
nu cel mai potrivit

din cauza asta devenim bonomi
amanţii şi amantele se înverzesc
până la valoarea nutriţională dată de punctele de sudură
dintre polii sexuali
aş merge cu tine
într-o cabină electronică, pui banda cu sex
şi lucrezi până te-nţeapă o furnică roşie
duce problemele de conştiinţă spre casă

fabula rasa
într-o zi, un profesor avea curajul de a se duela cu dorinţa de a se transformat în cablu de date, o detaşare malevolentă de factorul pedagogic şi stricteţea unor dureri de măsea. un elev este mai uşor decât aerul, o elice care produce condensarea, o tandreţe atinsă numai de testele de inteligenţa, dar intensitatea care ghiceşte boala e din tweed sau un saxa coburg strivit într-un accident de motocicletă. de la nobleţea profesorului până la gardul elevului sunt flori. pentru a avea un tablou complet falsificat, e de la sine înţeleasă precizarea că animalele împrejurărilor ne dau târcoale permanent.


după luptele de la turtucaia, când bunicul
trebuia să-i spună bunicii că e pregătit să-l facă pe tata
bunica a cheltuit aurul familiei
în seara asta ajunge la mine
urina cailor înşeuaţi pentru luptă
şi gustul acrişor al aurului

doar printre lăstarii plantelor decorative
lumina de seară descleştează pelicula
mâlul se usucă pe obiectele nefolosite
cucăi pe marginea scenei
pe cotorul cărţilor

scenele de război au fost specialitatea mea
până la laurence sterne şi bătălia rănii din scrot
atunci am spus că lectura în pat poate fi periculoasă

fabula crasa
singura asemănare între tranşeele bunicului şi fosele mele nazale constă în percepţia asupra mizeriei. aşa stau lucrurile şi între un războinic şi un elev. fuck! treptele duc în amfiteatrul unde trebuie să mă ruşinez, să-mi pierd viaţa printre decolteele penelopelor de 16 ani care aşteptă calul troian sau pe iscusitul uliseu vlăguit de zei, războiul acesta mi l-a spus bunicul pe pământul gol. când îmi desena cum au trecut elefanţii lui hanibal prin urechile alpilor. de data asta eu sunt animalul care trage după el carul de luptă al istoriei. ţurţurii de spermă ai soldaţilor din tranşee.


circulaţia periferică e ok, căldăruşa odihnei fierbe
uite, n-avem nevoie de cuptoarele cu microunde
să dăm înapoi prin căldura creierului
amestecul de personalizare
şi văgăuna unor greţuri de seară
indiferente

sclavii revin la vechile ocupaţii
pe 7 mai
în 86, mă trânteam pe covor şi lăcrimam de bucurie
când duckadam prindea mingea
simţeam că podeaua e o curvă din sevillia
care-şi freca ţâţele noroite

apoi mi-am dat seama că-s dinamovist
n-avusesem orgasm. acum apăs pe butoane
mă chinui să mai prind o dată
războiul de la sevillia, duckadam semăna mai mult ca niciodată
cu bunicul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s