nopţi persane


trebuie să dai toate cuvintele la o parte
să uiţi tot ce ştiai
o curăţenie de primăvară cu toate că
nu suntem de pe-aici, nu ştim ritmul şi elanul

care-i face pe mulţi
să nu mai distingă carnalitatea unei răbdări

fără dorinţe
de un somn leneş care mestecă prăjiturile
uscate pe masă
sub barba de şaptezeci şi trei de zile
a decăderilor

şi exteriorul pe care nu-l ştiu
e mijlocul unei femei sănătoase
cercul acela pe care-l rostogoleşte
o naştere sau un bărbat
da, exteriorul pe care-l descriu
în fineţea penelor
miniaturile despre o viaţă sălbatică
uşile închise brusc în nasul musafirilor
toată lumea
se ascunde sub întunericul caselor când
face dragoste

Anunțuri

2 gânduri despre „nopţi persane

  1. – „distingă carnalitatea” – găca – nu iese bine sonor, iar „carnalitate” e un cuvânt un pic forţat să fie

    – „răbdarea fără dorinţă” – e una dintre cele mai viabile forme de înţelepciune, cred.

    – „fineţea penelor” – mă face să mă gâdil. 🙂 nu-mi place, de fapt. e atât de liiiiiiiiiiiiric.

    – „închise” şi „se închide” – prea apropiate.

    – lumea face dragoste – e minunat

    – mă gândeam că „se închide în”. dar şi „sub” e. adică e GREU. întunericul. oricum, mulţi de „în” ÎN ultimele 4 versuri care pe mine mă împiedică

    – barba de şaptezeci şi trei de zile este mai puternică pentru mine dacă nu citesc şi „a decăderilor” pentru că io decid a cui e. 🙂 dar tuuuuuu….

    nu şi nu. 🙂

  2. li, e drept, ăsta e un exerciţiu de manieră prin care am vrut să joc pe o atmosferă practicată la noi şi nu e greu de văzut de cine. sau ceva apropiat de un anumit gen de scriitură numită de „axa” komartin – ţupa neoexpresionism. în fine, nu intrăm în detalii că e lungă treaba.
    şi, da, sunt câteva puncte pe-acolo pe unde ar trebui relucrat. mulţumesc pentru personalizarea puternică a lecturii. probabil e cea mai cinstită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s