sleepoetry in progress

dormi prea mult, când treci pe lângă parcarea subterană
de la tomis
ţi se poticnesc picioarele
te atrage întunericul de-acolo, bariera dată cu roşu
îţi vine să dormi covrig în locul unei maşini

la distanţă egală între marcajele albe
să-ţi picure lichid de frână din nas
un pic de benzină din şold
maşinile noi lucesc chiar dacă defecţiunile latră în ele
la prima cheie
defecţiunile tale aşteaptă o mână
care să te desfacă şi să spună nu, nu e nimic în neregulă
poate că ar trebui să mergi mai des
plimbările cu vântul în nări, în păr şi aerul sărat
înlătură praful de pe luciul perfect, o viteză în plus
şi nimic nu te mai trezeşte, treci de momentul critic al somnului
poţi merge mecanic cu lacrimi de bucurie şi zâmbete
agăţate de simbolul de pe capotă


dar somnul nu e un instrument
măcar o foarfecă pe care s-o foloseşti cu-aceeaşi siguranţă
la tăieturile scurte
chirurgii au ceva tăios între degete
am văzut într-un documentar
îi băgau pacientului degetul mijlociu în buric şi împingeau către bărbie
într-o secundă se deschidea sternul
şi somnul nu-i dispărea, rămânea pe chip încât
din faţa ecranului ţi se părea că tu eşti cel tăiat
şi că ochiul minţii vede
sau te-au răpit extratereştrii şi te ridică
iar tu rosteşti ceva, o replică dintr-un film cu sateliţi
de ce reciţi dylan thomas
de ce somnul din navele spaţiale e plin de monştrii
ce caută george clooney legat fedeleş lângă tine


ai ceva de făcut, de dus staţia la reparat
o pâine, lapte, două lămâi verzi
între tine şi obiectele din jur e ceva inexplicabil
alunecos
nu poţi pleca nicăieri, eşti adus repede înapoi
pe platformele de jogging prea lungi şi rapide
te împiedici, îţi juleşti genunchii
mănânci fructe conservate
din cutiile de ananas ţâşnesc blonde care vorbesc spaniola
şi dispar în cuptorul de la aragaz
se-nchid, dau drumul la gaz şi ţipă disperate
bat cu pumnii în geam
aşa a murit sylvia plath, sylvia plath
ieşi din casă, fugi, febra e tot ce-ţi poate da poezia mai bun


toţi poeţii au îmbătrânit
ţi se face jenă când te gândeşti cât îţi plăcea sociu
chiar şi komartin, acum te adorm deşi fiorii
vin din ce-ţi aminteşti despre poezie
dar ai prefera să mergi pe holul unei clădiri
şi să asculţi zgomotul tocurilor, să atingi zidul cu mâna
ca şi cum ţi-ar da energie
să mergi de la un capăt în altul al holului
o zi întreagă
asta e mai poetic decât orice

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s