lache

lache stătea toată ziua în faţa uşii afumate printre scule primitive. era fierar pe câteva sate de cooperatişti leneşi care luau la înjurături pe coajă că nu-şi făceau sape, coase, târnăcoape şi nici n-aveau nimic de reparat. doar ăia care nu erau trecuţi la colectiv îşi mai potcoveau caii şi boii.lache avea mulţi copii pe care, când se supăra, îi lega între ei cu sfori şi-i pocea la grămadă. copiii ăştia erau împărţiţi pe două grupe preliminare fără capi de serie, înainte şi după război, adică puşcărie, ciohaus, zdup. 16 erau. sub polata pe care văr-su, gogu, a scris „atelieru ferari” cu var, lache potcovea caii şi boii cu ciocanele cătrănite povestind despre zdup şi bulangii, numai în chiloţii de tercot, amintire de răzbel, adică de zdup. era o mohilă de om, mulţi râdeau de el că a scăpat de la bâlci, el arăta locul în care străluciseră cândva dinţii şi strecura printre gingii câte o înjurătură. fuuutu-vă-n cur beliţi. aşa, să nu-l audă ăia înjuraţi, numai ăştia de lângă el, ca să nu creadă că e el mai prost şi-i lasă pe toţi amărăştenii să râdă de el. cel mai mult se ştergea la gura ştirbă şi scuipa pe copii, ţ-ai dracu de rumâni cu pipota voastră astăz şi mâne. candila şi anafura voastră de fătaţ de curve. n-a fost niciodată însurat, dar copiii au tot crescut în spatele casei, printre boji, precum căcaţii, aşa zicea el. că în bojii ăia se tot căca el, de unde privată la lache?! vreo 7 copchii, adică primul lot, brevetaţi cu moldovencele care făceau fascine în lunci, cea de-a doua serie cu muncitoarele de la cefere. fusese mult până făcuse rost de primii. îi fătaseră moldovencele pe care le călărise şi, fie că erau ai lui sau ai altei stârpituri de beţâu, îi aduceau înveliţi în cârpe în spatele casei, printre boji. mâncaţ-aş pula ta, boierule, nu mă puteam să mă cac în boji că călcam peste altu’. da’ le-am futut, harcea-parcea le-am făcut, zicea el să nu se creadă că e prost, că n-a scos pârleala cu vârf şi îndesat. necazul lui lache era că toţi erau albi, dar ţiganu’ avea inimă bună. ce să facă? să-i arunce în livezi ca pe mâţi? îi creştea şi îi înmulţea că aşa a zis şi dumnezău. doar că, de dimineaţa până seara se răfuia cu ei sau cu soarta dacă era să-l întrebe careva, da’ de ce îi înjuri aşa, bă, laiche? mi-aţ mâncatără zâlele, cacaţâlor! pune mâna şi nu te scârpina la coaie în faţa lu’ nea gheronte, iartă nea gheronte că-i rumân la coloare, da’ tot ţâgan! treci, hardiţ-aş una la mir să nu mai guşti drăgăveiu’ din sara asta!
dar de ce înşir eu toate astea? despre un fierar dintr-un sat din podişul mehedinţiului. o chestie banală. plictisitoare. nici măcar poveste nu e. nici n-am vrut să fie. sau e aşa de banală pentru că aşa s-a întâmplat. uite de ce. prin vara lui 95 (zic aşa ca să pară ca s-a întâmplat tare demult), mă întâlnesc pe bulevardul magheru cu cristi durloi din greci, consătean de-al lui lache. nu-l mai văzusem de vreo câţiva ani. şi, cum mă vede, îmi zice, mă, tu ştii c-a murit laiche? da, a murit laiche vara trecută. l-au găsit în boji cum găsise el liota de coinaci. în boji. am rămas aşa. nici tu salut, nici un băăăăăă, dane, ete că dădui de tine! de parcă eram la greci pe şuşea şi mă întâlnise aşa, într-o doară. nimic de mirat. n-am mai schimbat prea multe cuvinte. a plecat către universitate. o vreme m-am întrebat dacă chiar se întâmplase. m-am convins că se întâmplase, îi povestise ăsta, durloi, unui prieten din craiova că mă văzuse prin bucureşti. apoi m-am întrebat de ce durloi îmi spusese chestia asta aşa, de parcă aşteptase să mi-o spună de multă vreme, de parcă lache potcovarul era vreo persoană importantă şi moartea lui modifica vreun aspect major al lumii. şi uite aşa, mi-am tot răscolit amintirile despre lache, iar când am trecut pe la ţară chiar i-am pus pe-ăia mai bătrâni să-mi tot povestească despre lache la o ţuică. aşa că lache a devenit pentru mine o persoană importantă. n-aş fi scris chestia asta dacă nu l-aş fi visat pe lache noaptea trecută. se înserase. stătea pe un trunchi de copac aruncat lângă stâlpii porţii şi privea licuricii cum zburau pe deasupra bojilor. şi-a zis aşa, în şoaptă, boierule, mă duc prin boji că poate mai e vreun copchil pe-acolo.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s