raport asupra orbilor


am uitat să vorbesc sau mi-au luat-o înainte
cei pe care-i ascult tot timpul
nu e nimic legat de tăcere în mormanele de pământ
care se ridică zi de zi în gură
aceste dealuri nu suportă soarele

o iarbă aspră se întinde pe partea cu umbră
limba se strecoară printre fire în căutarea hranei

am uitat, asta nu-mi intră pe gât
şi nici cei apropiaţi nu înţeleg de ce cuvintele
sunt cocoaşe de cămilă
sub soarele lat, un deşert care se compune
din cât mai multe cărţi îngrămădite în burtă
în cur, în piept

din cât mai mult venin băut grabnic în locul setei
a firii apăsătoare
care grăbeşte turmele ce nu mai pot fi povestite
lângă un foc între blocuri
între prieteni


•••

îmi induc o stare de rău dimineaţa, beau cafeaua cu ochii ţintă
se aprind becurile în blocul vecin
aştept până-mi revin, disting culorile
dispare lumina din cap, din nări, fantomele
mă scutur de morţi şi asta e o bucurie care nu se compară
decât cu vederea orbilor
ori vârtejul în care mă trezesc înfăşurat
striaţiile tunelurilor din aer
înaintez
trag aer în piept, trag mai mult aer
dizolv tot în mine, ştiu să devin uşor, foarte uşor
o tăcere necesară
cei apropiaţi ştiu să vorbească
ştiu cel mai bine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s