pictures at an exhibition

în ceasul al doisprezecelea sau cu zece minute înainte
am trecut strada. gesturile banale
îmi spuneau că sunt îndeajuns de relaxat
deşi ştiu că nimeni nu poate fi nepăsător
exact pe unde trec au murit oameni, uite gurile
căscate ca la dentist şi colierele dinţilor puşi la fix
răzbate de la piaţa tic-tac un răcnet de om abţiguit
„cum mortuis in lingua mortua”, beţivanii sunt incredibil de culţi
chiar nonşalanţi, unul îmi suflă: „mussorgsky, căcănarule”
„du-te-n mă-ta aia chioară, bă, celibidache de crâşmă”

adică de ce nu pot fi nepăsător, de ce nu pot trece spre
piaţă ca orice ucigaş fără simbrie, un enoriaş cu paporniţă
o codană de clasa a opta cu cracii foarte lungi
orice, orice, chiar şi un hoplit înjunghiat în gambă

da, dar nu se poate, mai ales pensionarii, ei sunt primii expuşi
aventurilor pietonale riscante, ei sunt strânşi de spencer tunick
şi aliniaţi matinal, ei ştiu cum e să acoperi fiecare petic de asfalt
cu corpul trecut prin acelaşi aranjament la cozile ceauşiste
ei pozează goi şi fragili privind ruşinaţi zdrenţele strânse
pe trotuar

foto: spencer tunick

că altfel nu ai putea trăi. dacă nu te-ar fute curiozitatea
de ce să îţi imaginezi că absolut toţi oamenii
care mor în clipa asta din inima continentului negru
şi până la mama dracu sunt întinşi pe partea carosabilă
a marilor artere rutiere ca la expoziţie
„ce s-a întâmplat cu ăştia, bă, melomanilor
e vreun ballet des petits poussins dans leurs coques p-aci?”

„pe dracu, nu vezi că i-a călcat vaca neagră?”

foto: spencer tunick