muza şi mopul

plecând de la butada „afară-i vopsit gardul
înăuntru-i leopardul” putem să păcătuim gândind
că toată treaba cu poeţii şi cu muzele
e doar o chestie de marketing care face procesul de creaţie

realitatea e la fel. din camere diferite ale aceluiaşi revolver

să vă spun cine e george, e timpul să vă destăinui
da, el a făcut o zvastică-cruce, toată seara s-a chinuit
din mai multe bucăţi de pexal lipite cumva, strâns
cu picătura pe care a adus-o maria, ana-maria, apoi

Madrugada, încă o evanghelie pierdută

Coborâtă din fiordurile nordului sub un nume exotic sugerat de poetul Øystein Wingaard Wolf, Madrugada este o trupă de rock alternativ relativ necunoscută publicului din România, asta şi pentru că nici n-au apucat să devină foarte cunoscuţi când un eveniment

calm, cu foarte mult calm…

ar putea să se întâmple orice, mâine
când nici nu sunt toate la locul lor
cu un zâmbet larg din care zboară gâze
şi dacă s-ar întâmpla, cui i-ar fi frică

invazia

în noaptea aceea, m-am întors târziu de la un chef
de pe ştefan cel mare şi-am luat-o pe jos, e bine să mergi
spre dimineaţă prin oraş, am trecut prin piaţa victoriei
prin lumina aia galbenă galbenă şi stresantă

a miracle to come

uite, nu putem pleca amândoi
e mai bine să stea cineva acasă
să fie luminile aprinse până dimineaţa
şi să râdem aiurea de ce ni se pare aproape

silence on the subject of cheese

da, a avut dreptate chesterton, la brânză nu s-au gândit
prea carnivori şi atinşi de viciu, nici măcar la iaurt
prea rar la smântână şi la caşcaval, dar bătrânul
n-avea cum să-şi dea seama că va veni un val

ora de logică

eşti o femeie mică, încapi într-un aparat de fotografiat
încapi într-o mână care-ţi trece prin păr, încapi într-un tatuaj
şi când vine toamna, mai ales când e frig
mă gândesc că degetele tale au miros de tanin

Jumară şi cimbrul

Cola trezită are gust de cimbru. Dacă e cola cu vodcă, nu se trezeşte sau îşi păstrează un gust pe care nu-l detectez pentru că nu gust, dar paharul pe care nu l-a băut Victor seara trecută miroase a acid sulfuric. Ţin minte asta de când inginerul Scoică a

pastel

coroana copacilor e cât capul tău, doar trunchiul
face să păreţi alţi oameni, unul care se duce după pâine
altul care bea laptele lângă frigider, câteva picături
cad pe gresie, alte coroane cât palma

pictures at an exhibition

în ceasul al doisprezecelea sau cu zece minute înainte
am trecut strada. gesturile banale
îmi spuneau că sunt îndeajuns de relaxat
deşi ştiu că nimeni nu poate fi nepăsător

marta, poemul 6

bălţile ploii n-au de ce să se teamă azi, nu le vom călca, suntem îmbrăcaţi frumos până la gât şi fumez ţigări lungi, cele mai lungi, ţărmul e mic, ţigările lasă scrumul exact pe dunga dintre nisipul uscat şi nisipul ud, da, sunt puţine lucruri în jurul nostru în care

vaca citeşte volume de poezie

am mai rabdat puţin şi m-am ras în cap
am capul oval şi urât, ca o ghiulea
am ieşit cu ghiuleaua în stradă
parcă eram fat man
purceluşul aruncat de americani la nagasaki

taci. uneori e iarnă

când îţi pierzi curajul, mai ales în mijlocul iernii, când deasupra zăpezii se zbate iarba netăiată, atunci nu trebuie să pierzi răbdarea de sub limbă, din dinţi. acolo e încă vară şi poţi să vorbeşti, să pipăi dintele retezat acum 18 ani, să întrebi în câte zile ai mai simţit

ooh, my freakin’ kidney!

ce faci când un prieten nu se simte prea bine
să zicem că te sună de pe toaletă
de-acolo poate vorbi mai uşor cu tine
şi până când auzi flush-ul îţi faci o idee

harpastum

azi vom juca fotbal, nu e nimic mai frumos
decât mingea deasupra capetelor
plutind ca o divinitate ancestrală
la o înmormântare la care procesiunea

盆栽 şi GOD

am plantat un bonsai în buric, fumez şi-l privesc
în fiecare zi cum îşi întinde crenguţele
i-am povestit tot ce ştiu despre asia să se simtă acasă
am luat cd-uri despre india, china, japonia

relaţiile cu cinematograful

cotrobăind prin “arhiva personală”, am dat de un text scris prin toamna lui ‘90 şi am ajuns la conluzia că trebuia să mă las atunci de scris. amuzaţi-vă şi voi dacă e să vă, eu am făcut-o.